Infofinanciar > Lumea la zi > Marea Britanie va continua să ajute militar Ucraina! Ce va anunța premierul Rishi Sunak
Lumea la zi

Marea Britanie va continua să ajute militar Ucraina! Ce va anunța premierul Rishi Sunak

Sunak și Zelenski, Sursă foto: g4media.ro
Sursă foto: g4media.ro

Potrivit jurnaliștilor de la Reuters, prim-ministrul Marii Britanii, Rishi Sunak, va anunța luni că va menţine sau va creşte sprijinul militar acordat Ucrainei, în cadrul primului său discurs important de politică externă. Dacă acest lucru se va întâmpla, sprijinul acordat de guvernul britanic statului condus de Zelenski va rămâne o prioritate, în pofida schimbărilor din ultimele luni de pe scena politică din Marea Britanie.

De asemenea, până acum, Sunak a transmis că nimic nu se va schimba în politica față de Ucraina, adoptată până acum de Boris Johnson şi Liz Truss. De altfel, Rishi Sunak a mărturisit că priorităţile sale vor fi „libertatea, deschiderea şi statul de drept”.

„Vom fi alături de Ucraina cât va fi nevoie. Vom menţine sau creşte ajutorul militar anul viitor. Şi vom furniza un nou sprijin pentru apărarea aeriană”, a mai precizat în intervențiile anterioare actualul premier.

În luna septembrie, oficialii britanici au susținut că țara lor este al doilea cel mai mare donator militar al Ucrainei după Statele Unite, cu un ajutor de 2,3 miliarde de lire sterline în acest an.

Marea Britanie și restul

În cadrul discursului de luni, Rishi Sunak va declara că Regatul Unit trebuie să aibă aceeaşi abordare pe termen lung ca adversarii şi concurenţii săi. Însă, potrivit extraselor din discurs, oficialul va ezita să-i numească direct. Totodată, premierul va spune că Marea Britanie trebuie să facă „un salt evolutiv” în modul în care abordează politica externă, scriu cei de la Blacknews.

„Aceasta înseamnă să oferim o economie mai puternică acasă pentru că este fundamentul puterii noastre în străinătate. Şi înseamnă să facem faţă concurenţilor noştri, dar nu cu o retorică bombastică, ci cu un pragmatism robust”, va susține Rishi Sunak.

Marea Britanie, ajutor suplimentar pentru Ucraina

Vineri, ministrul britanic de externe, James Cleverly, s-a întâlnit la Kiev cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, pentru a discuta despre un sprijin financiar suplimentar acordat statului est-european.

Astfel, Cleverly a anunțat că Marea Birtanie va oferi încă 5 milioane de lire sterline Ucrainei pentru o inițiativă condusă de această țară, care privește livrarea cerealelor către țările care se confruntă cu foametea. De asemenea, guvernul condus de Rishi Sunak va pune la dispoziție administrației de la Kiev alte 3 milioane de lire sterline pentru Fondul de parteneriat pentru o Ucraină rezistentă.

„Pe măsură ce se instalează iarna, Rusia continuă să încerce să înfrângă hotărârea ucraineană prin atacurile sale brutale asupra civililor, spitalelor și infrastructurii energetice. Rusia va eșua”, a susținut Cleverly, potrivit unui comunicat al Biroului pentru Afaceri Externe, Commonwealth și Dezvoltare.

„Marea Britanie este alături de Ucraina. Am anunțat astăzi un pachet de sprijin concret pentru prietenii noștri ucraineni în lupta lor, de la ambulanțe la sprijin crucial pentru supraviețuitoarele violențelor sexuale comise de armata rusă”, a mai spus oficialul britanic, conform celor de la G4Media.