Infofinanciar > Info > Marea recalculare! Ce pensionari vor beneficia de 800 de lei în plus
Info

Marea recalculare! Ce pensionari vor beneficia de 800 de lei în plus

S-au aprobat normele de aplicare a legii pensiilor
sursă foto: contraataculargesului.ro

Anul 2024 vine cu vești bune și schimbări mari pentru români. Veniturile mici reprezintă o problemă acută în țara noastră. Oamenii se plâng că nu au bani suficienți pentru a trece de la o lună la alta. Stresul financiar este și mai resimțit de pensionari. Astfel, aceștia au speranțe foarte mari pentru anul care vine.

2024 aduce în prim plan majorările promise pentru pensionari. Acestea ar urma să se aplice în două etape. Din luna ianuarie, va fi aplicată o majorare de 13,8%, având în vedere indicele inflației. De asemenea, noua lege a pensiilor vine cu o recalculare. Aceasta va avea loc la data de 1 septembrie 2024.

Marea recalculare

În 2024, vârstnicii vor beneficia de un plus de venit, prin intermediul majorărilor promise de Guvern. Astfel, ministrul Muncii a prezentat o nouă actualizare cu privire la pensiile sociale. Aceasta a explicat că anumiți cetățeni vor beneficia de o majorare de 800 de lei. Care va fi aplicată de la 1 septembrie.

Potrivit ministrului Muncii, la ajustarea pensiilor, în septembrie, românii care primesc cele mai mici pensii vor câștiga 800 de lei în plus. Mai exact, este vorba despre veniturile cunoscute sub numele de indemnizații sociale.

De asemenea, oficialul a dat ca exemplul unui bătrân care primește 1.125 de lei din ajutorul social. În scopul de a fi eligibil pentru creșterea pensiei sociale, acesta trebuie să fi lucrat mai mult de 30 de ani. Conform legii pensiilor, începând cu 1 ianuarie, toate veniturile vârstnicilor vor primi o ajustare de 13,8%. Ca urmare, indemnizația socială va crește cu doar 160 de lei, ajungând la 1.280 de lei. Dar, va veni și recalcularea, care va duce la o creștere mai mare.

Ce pensionari vor beneficia de bani în plus

Noua lege a pensiilor este bazată pe criterii de contributivitate. Astfel, cei care au o vechime în muncă mai mare, vor avea parte de bani mai mulți de la stat. „Conform simulărilor noastre, pentru un pensionar cu o indemnizație socială minimă de 1.125 de lei în prezent, având o vechime în muncă de 35 de ani, creșterea va fi de 87%, adică peste 1900 de lei” a explicat ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu.

Oficialul a precizat că actuala lege a pensiilor îi recompensează pe cei cu un istoric îndelungat de contribuții la pensie. Astfel, aceasta este cauza creșterii notabile de 80% a pensiei.

Ministrul a precizat că persoanele care au lucrat mai mult de 25 de ani vor primi puncte suplimentare. Pentru fiecare an de vechime în plus, vor fi oferite puncte de stabilitate. Mai exact, între 25-30 de ani de muncă, pensionarul primește 0,5 puncte pe an. Între 30-35 de ani de muncă, se acordă 0,75 puncte pe fiecare an în plus.

Cum se calculează pensia de la 1 septembrie

Începând cu 1 septembrie 2024, formula de calcul a pensiilor sociale va fi schimbată. Noua formulă este: VPR (valoarea punctului de referință) înmulțită cu numărul total de puncte. Pentru noua lege a pensiilor, valoarea punctului de referință este de 81 de lei.  Punctele pentru stabilitate, asimilare și perioade necontributive sunt adunate pentru a determina numărul final, conform Antena 3 .