Se apropia Crăciunul, perioada festivă. Iar cetățenii se așteaptă acum ca orașele lor să fie ornamentate și luminate cu decorațiuni și luminițe specifice. Ca de obicei, la nivel general, în București se acordă cei mai mulți bani pentru acest aspect. Însă, de data aceasta, Primăria din Constanța este cea de-a doua în oridine în ceea ce privește banii cheltuiți pentru decorarea orașului.
În Capitală se vor cheltui până la șapte milioane de lei, în timp ce în orașul de pe litoral bugetul alocat ajunge la suma de patru milioane de lei. Există și un termen limită, iar autoritățile din Constanța trebuie să fie gata cu procesul de împodobire până la data de 1 Decembrie.
Marile orașe din România vor străluci de Crăciun
Astfel, este vorba despre 800 de mii de euro acordați în acest an de către oficalii din Constanța. Potrivit datelor, se va cheltui cu ocazia Crăciunului din anul 2023 o sumă mai mare cu până la 40% mai mult față de sezonul festiv de iarnă anterior. În anul 2022, cu aceeași ocazie, s-a cheltuit suma de 2,9 milioane de lei.
În acest fel, Primăria din Constanță este pe locul al doilea în țară la capitolul buget alocat pentru decorarea orașului de sărbătoare. Depășește cu ușurință orașul de pe locul al treilea, Cluj-Napoca, cu o sumă de aproape patru ori mai mare.
„Avem la mijloc inflaţia, pe lângă faptul că vor fi luminate într-un mod diferit. De fiecare dată nu am vrut să luăm lucruri care au mai fost folosite”, spune Ionuț Rusu – viceprimarul din orașul Constanța. În contradicția acestuia, cetățenii sunt de părere că banii ar fi putut fi cheltuiți în alt scop. „Asta nu e bine, dar ce să facem? Pentru frumuseţe… de la bugetul local, altceva ce să facă? Luminiţe de Crăciun”, spune o constănțeancă.
Unii primari nu se zgârcesc
„Cred că ar trebui făcută mai decentă problema asta cu iluminatul. Nu opulenţă. Nu este cazul să mergem pe calea asta”, spune, în aceeași ordine de idei, un alt bărbat din Constanța. Autoritățile din Constanța au alt scenariu de prezentat. Se menționează faptul că, pentru următorii cinci ani, s-a semnat un contract cu reprezentanții companiei care se ocupă de iluminatul public. Acestora din urmă le va reveni datoria de a se preocupa de luminiţele de sărbători.
Acest subiect, al iluminatului festiv cu ocazia Crăciunului. În urmă cu cinci ani, în 2018, de exemplu, târgul de Crăciun din Constanța a fost închis chiar cu aproape două săptămâni înainte de sărbătoare, de data de 25 decembrie. Asta din lipsă de fonduri financiare. De asemenea, în anul 2020, echipa de la Primărie nu a pus deloc luminițe în oraș. S-a luat această decizie atunci pentru a folosi sumele de bani spre finanțarea şcolilor şi grădiniţelor în contextul pandemiei. La acel moment, sărbătoarea Crăciunului a fost, totuși, adusă în oraș prin ajutorul unor diferiţi sponsori care au montat lumini prin oraş, scrie observatornews.ro.