Gorbaciov a rămas în istoria universală drept liderul sovietic care a încercat să reformeze structurile economice comuniste cu scopul de a crește nivelul de trai al populației, dar și puterea statului. Condamnat de mulți ruși naționaliști pentru căderea URSS, reformele lui Gorbaciov au fost considerate motivul politic și economic al finalului Războiului Rece.
Când Leonid Brejnev a murit în noiembrie 1982, sistemul economic sovietic era la pământ. Intervenția militară în Afghanistan, alături de continuarea unui program nuclear masiv, au pus presiune pe economia Uniunii Sovietice. Economiștii sovietici au recunoscut faptul că presupusa creștere economică din epocă era doar pe hârtie, iar obiectivele planului cincinal erau de multe ori departe de a fi atinse.
URSS depindea de SUA pentru grâu și porumb
Piața bunurilor de larg consum era la pământ, nu exista diversitate în rândul alimentelor, iar unele regiuni sufereau din cauza unei colectivizări prost organizate. Uitându-ne pe statisticile vremii, o lovitură pentru sovietici a fost și înjumătățirea importurilor de grâu și cereale de la Statele Unite ale Americii, începând cu sfârșitul anilor ’70.
La începutul anilor ’80, vânzările de porumb și grâu din Statele Unite către URSS reprezentau aproape două treimi din toate exporturile americanilor către Moscova. Începând cu anului 1984, URSS a început să devină din ce în ce mai dependentă de SUA.
Începutul reformelor economice ale lui Gorbaciov
În anul 1985, Gorbaciov a recunoscut într-un discurs la Leningrad faptul că economia se afla într-un impas și că este nevoie de o serie de reforme pentru a creștere nivelul de trai al populației. La scurt timp au început discursurile despre reforme, binecunoscutele perestroika (restructurare, reconstrucție economică) și glasnost (transparență, deschidere).
Gorbaciov a încercat să introducă niște concepte economice de piață asemănătoare cu cele ale lui Deng Xiaoping, reformatorul economic al Republicii Populare Chineze. După acceptarea oficială a unei necesități de reformă, Sovietul Suprem al URSS adopta o lege care permitea activitatea individuală de muncă, în anii perestroika (în jurul 1987). Era o formă de antreprenoriat sub formă de cooperative combinate cu activitatea individuală de muncă și societăți mixte, unele dintre ele cu capital străin (de multe ori din blocul sovietic).
Lipsa unor mecanisme de piață normale a dus la o goană după schimbarea produselor de pe piață și redirecționarea productivității către ceea ce credeau oamenii respectivi că s-ar vinde mai bine. A început o speculă organizată de companii de stat, industriași și bancheri. În anul 1987 este adoptată și legea pentru înființarea companiilor de stat.
Drumul către economia de piață și capitalism
„Întreprinderile urmau să-și finanțeze propriile activități, pe baza propriilor planuri economice, se angajau în comerțul retail și să fie guvernate de colectivul de muncitori, într-un mediu economic manipulat de centru prin diferite pârghii”, scria într-un eseu Warren Hatch, cercetător la Hardvard al reformelor economice ale lui Gorbaciov.
Numărul cooperativelor angajate în retail a crescut de la 14.000 după perestroika la peste 200.000 în 1990. Multe dintre ele cumpărau de la companii de stat și doar practicau adaos comercial, deci economia de piață în Uniunea Sovietică se transformase într-o speculă.
Legea Cooperativelor, adoptate în mai 1988, a fost una dintre principalele reforme de piață, care a permis dreptul colectiv la proprietate al cetățenilor ruși în domenii precum serviciile, producția, sau comerțul intern/extern. Prin această măsură se elimina monopolul Ministrului de Comerț Extern asupra exporturilor, fiind o debirocratizare a măsurilor ce trebuiau să fie respectate pentru a vinde în afara URSS.
Legea permitea și investițiile străine, din afara blocului comunist, cu condiția ca 51% din companie să fie deținută de un cetățean rus, alături de poziția de director.
Începutul privatizărilor
Existau peste 45.000 de companii deținute de stat în Uniunea Sovietică la sfârșitul anilor ’90. Consiliul de Miniștri al URSS a privatizat 49% din acțiunile Uzinei de Automobile Kama. După, în 1991, a urmat privatizarea uneia dintre cele mai importante companii deținute de Ministerul Energiei, Rosneftgaz.
