Infofinanciar > Info > Măriri de salarii înainte de Paște! Românii care vor primi cu 1.387 de lei mai mult
Info

Măriri de salarii înainte de Paște! Românii care vor primi cu 1.387 de lei mai mult

Bani, câștig salarial, Sursă foto: Playtech Premierul Marcel Ciolacu a anunțat creșterea salariului minim. Din 1 ianuarie 2025, salariul minim va ajunge la 4.050 de lei.
Sursă foto: Playtech

Conducerea Complexului Energetic Oltenia le-a prezentat liderilor sindicali bugetul de venituri și cheltuieli al companiei pe anul 2023 urmând ca Administrația să propună o creștere salarială cu 14% a veniturilor minerilor și energeticienilor.

Zeci de salariați ai Complexului Energetic Oltenia au protestat în Piața Prefecturii din Târgu Jiu. Ei au avut cereri, exact ca și la ultimele manifeste de acest fel, ce constă în găsirea unor soluții care să aplice modificările aduse Legii Pensiilor în ceea ce privește minerii și energeticienii care muncesc în condiții grele, dar şi creşeteri de salariu, în condiţiile inflaţiei ce crește progresiv.

Proteste pentru majorări salariale

„Nu cedăm!”, „Demisia!”, „Stop genocidului social” și „Judecati legea în favoarea oamenilor” au fost unele dintre mesajele transmise de protestatari pentru obținerea majorărilor salariale.

Conducerea Complexului Energetic Oltenia le-a prezentat, vineri, liderilor sindicatului bugetul de încasări și cheltuieli al companiei pe anul 2023. Administrația a sugerat o majorare salarială cu 14% a salariilor minerilor și energeticienilor. Conform spuselor președintelui Sindicatului Energia Rovinari, Constantin Mitrescu, asta reprezintă o sumă de 1387 de lei brut pe lună.

Următoarea ședință de negocieri se va desfășura luni.

Declarațiile oficialilor

„Au dat un proiect de buget federațiilor în care sunt trecute, în funcție de producția de energie, o chestie minimă și una maximală de 6,8 terawați a creșterilor salariale în 2023 față de 2022. Există promisiunea că luni va pune la dispoziție un buget care să ia în calcul o producție de energie de 7,3 terawați, care va fi ceva mai mare și creștere salarială față de ce este în acest buget. În acest buget pe chestia maximală este o creștere de 14%. Toate federațiile au cerut să fie o creștere cel puțin ca cea de anul trecut, asta presupune să fie undeva la 20% creșterea veniturilor. Acest 14%, cu bonificații, cu prime, este undeva la 1387 de lei pe lună, per salariat brut. Noi vom negocia. Ni s-a propus atât, ca să ajungem la ce a fost anul trecut, trebuie să avem o creștere undeva la 20% cel puțin”, declară Constantin Mitrescu.

Constantin Mitrescu afirmă că, potrivit bugetului de venituri și cheltuieli al companiei, CE Oltenia va continua să funcționeze în acest an cu același număr de personal pe care îl avea în 2022. În acest context, cei 1600 de noi angajați apăruți anul trecut, vor lucra și în 2023 tot în cadrul CEO.

„Numărul de personal, la finele anului, va fi chiar mai mare decât cel existent, care e acum undeva la 11178, am văzut că va fi 11300. Acum, trebuie să gândim că pe parcursul anului 2023 vor fi multe ieșiri la pensie. Nu mai vorbesc dacă se rezolvă cu Legea 197, în momentul ăla vor fi foarte multe ieșiri. Și fără Legea 197 tot vor fi cel puțin 1000 de ieșiri pe legea care există astăzi. Și ca să rămâi cu același număr de personal la finele anului, adică de 11300 și îți mai pleacă 900 la pensie, trebuie să angajezi 8-900. Deci, nu se pune problema să nu prelungească contractele de muncă, acum privind numai pe bugetul care a fost prezentat. Ce nu se spune acolo e dacă prelungirea va fi pe perioadă determinată sau nedeterminată, doar spune că, la finele anului, va fi același număr de angajați ca și acum. Se pare că se vor închide cele 4 cariere, pentru că anul trecut era o producție de 10 terawați și acum ei au venit cu o producție de 6,8 terawați”, a afirmat liderul de la Energia Rovinari.

Nicu Bunoaica pretinde că societatea nu-și va permite să plătească leafa angajaților.

„Am înțeles că le-a spus că se va merge pe 6,7 terawați. Deci, acest complex va merge pe avarie. Acum, să văd de unde Jan Popescu mărește salariile cu sute de lei, poate le dublează. Oamenii ăștia nu sunt conștienți că energia care se va produce în acest an va fi mai mică cu 12 terawați. Mergeam pe 14, atunci puteam mări salariile cu câteva sute de lei, dar acum, probabil, salariile se vor îngheța clar, dar va fi nevoie de restructurări. Adică, nu poți să acoperi din acest buget salariile cu 6,7 terawați. Clar vor pleca mii de oameni, dacă vor rămâne 4-5 000. Să ne gândim că este la jumătate față de anii trecuți stabilită producerea de energie. Nu pot să țină oamenii, de unde îi plătește? Administrația își va pune în aplicare planul de restructurare, este clar. Sindicatele pun paie pe foc, spun că se vor lupta și se vor pomeni cu nimic. Sunt sigur că nu le vor da nimic. Doar ca salariile să rămână înghețate, dar cu restructurări masive”, spune liderul sindical, potrivit româniatv.net.