Infofinanciar > Info > Marius – Constantin Budăi a confirmat oficial! Pensiile vin mult mai devreme pentru cei cinci milioane de pensionari
Info

Marius – Constantin Budăi a confirmat oficial! Pensiile vin mult mai devreme pentru cei cinci milioane de pensionari

Marius – Constantin Budăi a confirmat oficial! Pensiile vin mult mai devreme pentru cei cinci milioane de pensionari
sursa foto Romania TV

Perioada sărbătorilor pascale aduce multă fericire în rândul oamenilor. Aceștia se pregătesc de mesele îmbelșugate, de slujbele la biserică și mai ales, de timpul petrecut în familie. Paștele vine de asemenea cu multe cheltuieli. Oamenii trebuie să cumpere cele necesare pentru a pune în practică tradițiile și obiceiurile acestei sărbători. În contextul actual al inflației, în care prețurile la alimente sunt extrem de crescute, realizarea cumpărăturilor pentru alimente va necesita o sumă destul de mare de bani.

Astfel, pentru grupurile vulnerabile această perioadă va fi dificilă. Oamenii cu salarii mici sau pensionarii care trăiesc de la o pensie la alte au nevoie de susținere pentru a putea pune pe masa faimoasele preparate de Paște. În acest context, oficialii au anunțat o veste bună pentru pensionari. Oamenii vor primi pensia mai devreme și vor avea timp să se pregătească pentru sărbătorirea Paștelui.

Pensiile vin mai devreme 

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius – Constantin Budăi, a prezentat data la care vor intra pensiile în luna aprilie a acestui an. În funcție de metoda de plată a pensiei pe care au ales-o, pensionarii vor începe să primească suma lunară de la stat la o anumită dată. Unii pensionari preferă metoda convențională de livrare a pensiei, în care poștașul bate la ușa fiecărui beneficiar.

Alții au ales o pensie plătită direct cu cardul pentru a ușura acest proces de livrare a banilor. Acest lucru indică faptul că fondurile sunt acum transferate direct pe cardurile de pensie, în loc să treacă prin procesul care implică poștașului. Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat pe pagina sa personală de socializare, Facebook, că pensionarii vor primi în această lună plata de la stat cu patru zile mai devreme. La finalul anunțului, ministrul a transmis oamenilor o urare. „Pensiile se plătesc în această lună cu patru zile mai devreme, adică până la data de 11 aprilie, astfel încât părinții și bunicii noștri să aibă timp pentru a-și face cumpărăturile specifice sărbătorilor pascale. Le transmit un gând bun tuturor!” a declarat Marius Budăi, pe pagina sa de Facebook.

Oficialul a anunțat că data intrării pensiilor este 11 aprilie. Această măsură a fost aplicată pentru a oferii vârstnicilor ocazia de a-și face cumpărăturile și de a serba cum se cuvine Paștele. Astfel, părinții și bunicii noștri vor primi pensiile mai devreme în această lună, cu scopul de a nu-și face griji în legătură cu bugetul acestei luni, marcate de sărbătoarea religioasă.

 Pensionarii se pot pregăti de Paște

Această măsură aduce multă apreciere din partea celor vizați. Pensionarii vor avea timp suficient pentru a cumpăra ingredientele necesare și pentru a pregăti renumitele delicatese de Paște, care nu trebuie să lipsească de pe masa de sărbători. Faptul că tranșa din aprilie va ajunge înainte de sărbătoare, este o veste binevenită pentru majoritatea pensionarilor care au un nivel de trai scăzut.

Această excepție a pensiilor se desfășoară doar în această lună. De obicei, pensiile ajung la beneficiari pe card în data de 12-13 a fiecărei luni, iar în cazul celor care așteaptă poștașul la domiciliu, primesc în mod normal banii de la stat până în data de 15 a fiecărei luni, conform Bugetul.ro .