Marius-Constantin Budăi a anunțat care sunt noile obiective în noul mandat care îi va fi prelungit astăzi după ce formalitățile de învestire a Guvernului se vor finaliza.
Ministrul Muncii a precizat că noul program de guvernare este updatat cu 15 obiective principale. Budăi a subliniat faptul că reforma sistemului de pensii și a sistemului de salarizare sunt cele mai importante.
Declarațiile ministrului Marius-Constantin Budăi
”Nu există din partea Ministerului niciun jalon ratat. Niciun jalon ratat. Şi în cererea de plată numărul unu şi în cererea de plată numărul 2, ministerul muncii a avut jaloane de îndeplinit, nu există niciun termen ratat. Cererea de plată numărul trei încă nu este depusă. Să pui într-un PNRR scris extrem de prost trei reforme atât de importante, una după alta, la trei luni de zile, şi să vrei să ai şi dezbatere cu partenerii sociali, înseamnă că nu ai nicio noţiune despre ceea ce înseamnă implementarea unei legislaţii în România”, a afirmat Marius-Constantin Budăi.
Ministrul a reamintit faptul că procesul de recalculare a pensiilor se va derula conform planului inițial, urmând ca din această toamnă ca anumite pensii să crească. În acest sens, Budăi a precizat următoarele:
„Aceste reforme sunt despre oameni și, atunci când sunt despre oameni, este mai complicat, nu din punct de vedere al realizărilor, așa cum știți, reforma sistemului de pensii se adresează oamenilor importanți pentru noi, bunici si părinți și toți cei care lucrăm în sistemul public, până-n toamnă vom avea digitizarea dosarelor, urmând ca în paralel să intrăm cu legea, iar în decembrie vom avea şi hubul de servicii, suntem etapizați și în cadrul legii vor apărea și termenele finale ale acelor acte”, potrivit România TV.
Reglementarea pensiilor speciale
Concret, este vorba de recalcularea a 5 milioane de dosare, iar odată ce procesul se va termina, Guvernul va ști cu exactitate care este impactul bugetar. În privința pensiilor speciale, Budăi a precizat că persoanele care beneficiază de aceste venituri se vor pensiona mai târziu, prin urmare cheltuielile aferente vor converge către sistemul contributiv.
„În primul rând va creşte vârsta de pensionare, în al doilea rând va creşte perioada la care se va raporta calculul, deci nu se va mai face acel calcul pe ultimele 6 luni, ultima lună sau ultimele 12 luni treptat vom ajunge ca să ne raportăm la veniturile din întreaga perioadă, asta înseamnă o aliniere a contributivităţii.
Dacă vorbim de magistraţi, nu se vor mai permite perioade asimilate şi, aşa cum era proiectul iniţial, se va începe de la 20 de ani strict în magistratură, urmând ca în următorii 5 ani, an de an, să crească această perioadă până la 25 de ani, dacă vorbim de restul categoriilor, erau categorii care aveau un mandat fie de 4 ani fie de cel puţin 14 ani toate acestea au crescut şi s-au aliniat la 25 de ani, deci acestea sunt lucruri care îndreaptă foarte mult sistemul către sistemul contributiv şi ajungem să avem şi vârsta de pensionare crescută similar la 65 de ani, dar şi raportarea la întreaga perioadă a veniturilor”, a mai explicat Marius-Constantin Budăi.