Infofinanciar > Lumea la zi > Mark Rutte a confirmat că Olanda va continua să sprijine Ucraina, în ciuda influenței extremei drepte
Lumea la zi

Mark Rutte a confirmat că Olanda va continua să sprijine Ucraina, în ciuda influenței extremei drepte

Mark Rutte a confirmat că Olanda va continua să sprijine Ucraina, în ciuda influenței extremei drepte
sursa foto: arhiva companiei

Premierul actual al Olandei, Mark Rutte, a confirmat că guvernul viitor va continua direcția actuală a politicii externe a țării. Se păstrează inclusiv poziția față de UE, NATO și sprijinul pentru Ucraina în lupta sa împotriva Rusiei. Această declarație vine în ciuda rolului semnificativ al extremei drepte în noua coaliție, care include și partidul lui Rutte.

Mark Rutte a asigurat că nu vor exista schimbări în abordarea Olandei față de Europa, NATO și Ucraina. El a făcut aceste remarci la Bruxelles înainte de o cină informală cu liderii europeni pentru a discuta despre alocarea funcțiilor de top în UE după alegerile parlamentare europene.

Mark Rutte a confirmat că Olanda va continua să sprijine Ucraina

Alegerile din noiembrie l-au văzut pe Geert Wilders și Partidul pentru Libertate (PVV) ieșind victorioși după o campanie critică la adresa directivelor UE și care pleda pentru ieșirea Olandei din UE și deportarea migranților ilegali. Cu toate acestea, lipsindu-i o majoritate, PVV a angajat discuții de coaliție cu alte partide de dreapta. Acest lucru l-a determinat  pe Wilders să renunțe la multe dintre punctele programului său politic. Este vorba  în special despre vederile eurosceptice. Astfel, s-a îndepărtat de la un potențial referendum ‘Nexit’ similar cu Brexit.

Geert Wilders a cedat în mai multe aspecte pentru a forma o coaliție, inclusiv acceptând continuarea sprijinului militar pentru Ucraina, deși se opusese în campanie. A renunțat și la dorința de a deveni prim-ministru, lăsând postul unui tehnocrat, Dick Schoof.

În lupta împotriva migrației ilegale, Wilders a fost mai ferm, partidul său urmând să controleze Ministerul Imigrației. Viitorul premier este un expert în securitate și azil pentru migranți, potrivit Economica.net.

Săptămâna trecută, liderul PVV a anunțat un acord cu partidele Noul Contract Social (NSC), Partidul Popular pentru Libertate și Democrație (VVD) al lui Mark Rutte și Mișcarea Fermier-Cetățean (BBB) pentru formarea guvernului.

Învestirea noului guvern va mai aștepta. 26 iunie este termenul limită pentru finalizarea echipei guvernamentale. Urmează dezbateri parlamentare și întâlnirea cu regele Willem-Alexander. Programul de guvernare va fi finalizat pe parcursul verii, având stabilite doar direcțiile principale până acum.

Geert Wilders este cunoscut pentru că a fondat și conduce Partidul pentru Libertate (PVV), o formațiune de extrema dreaptă, din 2006. Wilders este membru al Camerei Reprezentanților din 1998 și este recunoscut pentru vederile sale anti-islamice și anti-imigrație. A devenit o figură influentă în politica olandeză, promovând o poziție puternică împotriva UE.