Infofinanciar > Info > Marți și miercuri, videoconferință pe tema celor două legi ale educației. Cine poate să participe
Info

Marți și miercuri, videoconferință pe tema celor două legi ale educației. Cine poate să participe

Marți și miercuri, videoconferință pe tema celor două legi ale educației. Cine poate să participe
sursa foto: kiiky.com

Legile din cele două sisteme de învățământ preuniversitar și cel universitar vor intra într-un sistem videoconferință de dezbateri publice, marți și miercuri, fiind invitați să participe toți cei interesați, fără limitări, în limita a 1000 de locuri.

Proiectul „Legea învățământului preuniversitar” va intra în dezbatere publică marți, 23 august 2022 de la ora 12 până la ora 16, iar miercuri va intra cel de-al doilea proiect „Legea învățământului superior”, în același interval orar ca precedentul:

”Aşa cum a fost anunţat miercuri, 17 august, în programul dezbaterilor celor două proiecte: Legea învăţământului preuniversitar şi Legea învăţământului superior, în baza prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, Ministerul Educaţiei organizează marţi, 23 august 2022 (orele 12:00 – 16:00) şi miercuri, 24 august 2022 (orele 12:00 – 16:00), în sistem de videoconferinţă, dezbaterea publică având ca temă cele două proiecte, astfel: 23 august 2022: Legea învăţământului preuniversitar; 24 august 2022: Legea învăţământului superior”, potivit ministerului.

Cum se realizează și ce date trebuie completate pentru înscrierea la videoconferință?

Înscrierea participanților trebuie să conțină numele participantului/reprezentantului legal, după caz, organizaţia pe care o reprezintă, datele de contact, numărul de telefon, adresa de e-mail la care se va transmite link-ul pentru logare, precum şi confirmarea participării la dezbatere, iar înscrierea se va realiza online, printr-un trimiterea unui mesaj la adresa de e-mail  [email protected], până la data de 23 august, ora 11:00.

La dezbaterea publică sunt invitaţi să participe, în sistem online, toti cei interesaţi: persoane fizice şi juridice, organizaţii ale societăţii civile, societăţi comerciale, reprezentanţi ai instituţiilor publice interesate, reprezentanţi ai presei etc.

De asemenea, participanții pot avea intervenții pe diferite subiecte la alegere în cadrul dezbaterii publice, însă pentru a avea acces la intervenții verbale trebuie să se înscrie la aceeași adresă de e-mail cu specificarea articolelor, capitolelor, secțiunilor din proiectul de act normativ la care se face referire, redactate într-un document word, prin formularul anexat pe edupedu.ro. Acestea se vor transmite la adresa de e-mail dedicată dezbaterii, până la data de 24 august ora 20:00.

Luarea cuvântului de către participantul/reprezentantul legal se va realiza în ordinea înscrierii pentru participarea la dezbaterea publică., iar persoanele vor avea la dispoziție 3 minute pentru prezentare sau posibilitatea de a mai fi prelungit o singură dată în situația în care propunerile sunt semnificative, cu încă 3 minute, de persoana care coordonează desfăşurarea dezbaterii publice.

Cele două proiecte de legi ale Educației sunt publicate la un an de la aprobarea Raportului România Educată

Conform edupedu.ro, proiectele de legi pentru învățământul preuniversitar și cel superior au fost făcute publice pe data de 13 iulie 2022. Sunt două legi separate, nu una singură cum a fost până la data publicării legea 1/2011. Proiectele vor fi în consultare publică, potrivit surselor edupedu.ro, urmând a fi aprobate de Guvern și trimise Parlamentului la finalul acestor noi dezbateri. Una dintre modificările aduse este reînființarea Institutului de Științe ale Educației, au mai precizat sursele citate.

Proiectele de legi din domeniul Educației vor fi publicate la un an de la aprobarea de către Guvern a Raportului România educată și însușirea acestuia printr-un memorandum. În acel momorandum – un document administrativ, care are efecte pentru instituții, nu pentru cetățeni – erau termene clare pe care Guvernul nu le-a respectat.

Noutatea generală adusă de aceste documente va fi separarea în două legi a reglementărilor din celor două sisteme de învățământ – învățământul superior (universitar) va fi separat de cel preuniversitar (creșe, grădinițe, școli, licee și postliceale).

„Vă mulțumesc! Vă mulțumesc tuturor pentru atenția acordată educației. Este într-adevăr o zi importantă astăzi, 13 iulie, când lansăm în consultare publică pentru o perioadă de aproape o lună și jumătate, mai exact, până pe data de 24 august, proiectele celor două legi ale educației – Legea învățământului preuniversitar și Legea învățământului superior.

Sunt două legi care doresc să reformeze într-o manieră radicală, în egală măsură necesară și așteptată sistemul de educație din România”, a spus Ministrul Educației, Sorin-Mihai Cîmpeanu.

„Aș vrea să încep prin a mulțumi tuturor celor care în ultimul an, începând cu 14 iulie 2021, au susținut Ministerul Educației în identificarea celor mai eficiente soluții și mecanisme de implementare a principiilor, definită în proiectul România Educată, un proiect la realizarea căruia au contribuit peste 10.000 de specialiști pentru o lungă perioadă de timp, un proiect care a beneficiat de consultarea cu Comisia Europeană și OECD, un proiect care a reunit toate așteptările societății românești în raport cu educația.

După data de 24 august, moment în care se vor încheia consultările, și aş vrea să rețineți că sunt doar două proiecte de lege care se doresc a fi îmbunătățite, prin propunerile pe care le puteți trimite încă din acest moment pe adresa de e-mail consultarelegieducaţ[email protected].

Mizăm pe propuneri constructive, în aşa fel încât la finalul perioadei de consultare publică, așa cum am spus, de aproape o lună și jumătate, să avem o formă îmbunătățită a acestor proiecte de lege, pentru ca mai apoi, la începutul lunii septembrie, să poată intra în procedură parlamentară de adoptare.

Aș vrea să reiterez faptul că în 27 septembrie 2021, Comisia Europeană a aprobat prima reformă din Planul Național de Redresare și Reziliență, reforma numărul unu, care înseamnă elaborarea și adoptarea pachetului legislativ pentru implementarea Proiectului „România educată”.

În acest fel, în această toamnă, încă din acest an, vom putea să avem adoptate după cele două perioade de dezbatere, publică mai întâi și apoi parlamentară, proiectele celor două legi. Ele vor intra în vigoare la 30 de zile după promulgarea de către președintele României.

Mai apoi, Ministerul Educației are la dispoziție o perioadă de opt luni, conform acestor proiecte de lege, pentru elaborarea și promovarea legislației subsecvente”, a mai adaugat el, potrivit gov.ro.