Una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă industria autovehiculelor electrice este autonomia. De aici apare mereu dilema dacă o mașină care funcționează pe curent electric poate fi un coleg de nădejde când vine vorba de drumuri lungi.
Deși autonomiile pe care la precizează producătorii sună destul de bine pe hârtie, este important de precizat faptul că aceste cifre se pot realiza doar în condiții ideale. Pe autostradă, de exemplu, sunt destul de puține mașini electrice care pot trece de 300 de km, având o viteză de 130 de km pe oră.
Publicația de specialitate din Germania, Auto Bild, a realizat un test comparativ cu 28 de mașini care funcționează în întregime pe bază de electricitate. Scopul acestei evaluarăi a fost descoperirea autonomiei reale oferite de aceste vehicule în condiții reale de trafic pe autostradă. Mașinile au mers cu viteza de 130 de kilometri pe oră.
Dintre acestea 28, doar 12 mașini au reușit să ofere o autonomie de 300 de kilometri. Motivul pentru acest rezultat este unul destul de simplu. Atunci când sunt pe autostradă, mașinile electrice în întregime înregistrează creșteri mari ale consumului. Acestea nu au beneficiul de a recupera prea multă energie din cea care se pierde la procesul de frânare.
În ciclul mixt de testare WLTP, doar un parte mică din traseu se desfășoară având viteze de mers pe autostradă, iar restul are loc la viteze care sunt inferioare, mai ales în oraș, unde sistemul de frânare muncește intens.
Astfel, dacă cineva vrea să meargă într-o vacanță cu o mașină electrică, în afara de câteva excepții, cam la fiecare 250 de kilometri trebuie să fie atent și să caute o stație de alimentare. Un „full” poate să dureze de la câteva zeci de minute, până la câteva ore. Acest lucru depinde de puterea de încărcare a stației și de capacitatea bateriei.
Rezultatele testului de autonomie
Site-ul newsweek a precizat și ce autonomii au înregistrat fiecare dintre mașinile care au participat la acest test. Singurele mașini care au trecut de autonomia de 300 de kilometri sunt următoarele: Tesla Model Y Long Range, rezistând 304 kilometri; Kia EV6, cu 305 kilometri; Skoda Enyaq iV80, autonomia fiind de 316 kilometri; Audi Q4 e-tron 40, 326 de kilometri; VW ID.4 Pro cu o durată de viață de 328 de kilometri; VW ID.4 GTX, cu 332 de kilometri; Tesla Model 3 Performance, 337 de kilometri; Porsche Taycan 4S, rezistânde 352 de kilometri și la egalitate, pe locurile 3 și 4 se află Audi RS e-tron GT și Ford Mach-E GT, ambele cu 367 de kilometri. La distanța considerabilă de restul, pe primele două locuri se află BMW iX xDrive 50, cu autonomia de 434 de kilometri și Mercedes EQS 580 4matic, care a atins rezultatul de 444 de kilometri.
La coada acestui clasament, rezultat în urma testului, se află : Mazda MX-30; Peugeot e-Rifer și Opel Combo e-Life. Niciuna dintre ele nu a reușit să ajungă la un nivel al autonomiei de 200 de kilometri.