Medicii tineri de la noi din țară nu mai sunt tentați să plece în afară. Principalul factor cheie în luarea deciziei este salariul bun.
Tinerii deveniți medici nu mai doresc să părăsească România. În spatele unei astfel de decizii sunt mai multe elemente importante. Salariile, noile specializări și infrastructura modernă le permit acestora să practice meseria dorită la standarde mult mai înalte.
Din cauza acestei schimbări, România a ajuns să se claseze în topul țărilor europene atunci când vine vorba de ponderea medicilor tineri. Datele au fost furnizate cu ajutorul unui raport Eurostat.
Astfel, mai mult de 34% dintre personalul medical de la noi din țară are vârsta sub 35 de ani. Alți membri ai UE, precum Italia, Ungaria sau Estonia au un număr mai mare de cadre medicale bătrâne. Cele trei țări prezintă, în mare parte, doctori cu vârste înaintate.
Tinerii nu mai vor să plece din România
La Institutul Inimii din Cluj sunt în total peste 60 de angajați. Dintre aceștia, mai mult de 60% au sub 55 de ani, doar cinci dintre ei având 65 de ani. Managerul instituției, Florin Crișan, consideră că tinerii pot studia în România la fel de bine ca și în alte țări. Medicii în devenire beneficiază de tehnologii avansate prezente în mai multe centre medicale de la noi din țară.
„Mă gândesc aici la radiologie intervențională. Tehnologia nou apărută cred că este mai accesibilă celor tineri”, a declarat managerul Florin Crișan.
Situația din Cluj este asemănătoare cu cea de la Spitalul Județean de Urgență din Alba Iulia. Acolo, mai mult de jumătate dintre cei 186 de angajați au sub 44 de ani. „Pacienții sunt deschiși și apreciază tinerii pentru că vin cu un suflu nou”, a explicat urologul Alexandru Berindean.
Cele mai căutate specializări
Diana Mârza, managerul spitalului din Alba Iulia, a constatat niște lucruri interesante despre tinerii medici. Conform specialistei, aceștia sunt atrași de infrastructura dezvoltată și de specializările nou înființate, precum chirurgia plastică/reparatorie sau chirurgia vasculară.
Potrivit datelor furnizate de Colegiul Medicilor, aproximativ 22.000 de medici de la noi din țară au susținut că vor să plece din România în ultimul deceniu.
Chiar și în acest context, numărul total de doctori a crescut în mod semnificativ. Astfel, în prezent, este vorba despre 73.000 de medici la nivel național. Potrivit INS, datele indică o dublarea față de cifrele înregistrate în anii ’90, conform dailybusiness.