Infofinanciar > Lumea la zi > Medvedev, scenariu nuclear pentru Europa! Kievul alături de „dușmanii Rusiei” pregătesc al Treilea Război Mondial
Lumea la zi

Medvedev, scenariu nuclear pentru Europa! Kievul alături de „dușmanii Rusiei” pregătesc al Treilea Război Mondial

Medvedev, scenariu nuclear pentru Europa! Kievul alături de „dușmanii Rusiei” pregătesc al Treilea Război Mondial
Medvedev Sursa foto Radio Free Europe

Dmitri Medvedev,  vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei,  a criticat acțiunile președintelui Ucrainean, care cere aderarea la NATO și UE, ca formă de garanție de securitate împotriva Rusiei. Medvedev a amenințat că acțiunile lui Zelenski sunt începutul celui de al Treilea Război Mondial.

Potrivit lui Medvedev, acordul planificat de Kiev echivalează cu „punerea în aplicare a articolului 5 din Tratatul Atlanticului de Nord în Ucraina”, care face referire  la apărarea colectivă. Un atac asupra unui membru al alianței este considerat un atac asupra tuturor membrilor în cadrul apărării colective.

Aderarea Ucrainei la NATO ar putea duce la  cel de al Treilea Război Mondial

Medvedev a susținut că armata ucraineană primește cele mai periculoase tipuri de arme” și spune că „apelul isteric” de la Kiev este adresat „dușmanilor” Rusiei, „șefii occidentali de diferite grade”, potrivit Libertatea.ro. 

„Camarila de la Kiev a dat naștere unui proiect de „garanții de securitate”, care sunt în esență un prolog la un al treilea război mondial. Bineînțeles, nimeni nu va oferi ‘garanții’ naziștilor ucraineni”, a scris el marți pe canalul său Telegram.

Medvedev consideră că dușmanii înverșunați ai Rusiei – „șefii occidentali de diferite grade” cărora li se adresează „acest apel isteric” (proiectul de pact de securitate al Kievului, făcut public de -TASS) ar trebui să înțeleagă un lucru. „Acesta se referă direct la războiul hibrid al NATO cu Rusia. Dacă aceste jumătăți de măsură merg mai departe cu pomparea galopantă a celor mai periculoase tipuri de arme către regimul de la Kiev, atunci, mai devreme sau mai târziu, campania militară va atinge un alt nivel”, a avertizat el.

Această campanie, a subliniat Medvedev, nu va avea granițe vizibile, în timp ce acțiunile părților vor deveni potențial imprevizibile. „Campania își va urma propriul scenariu militar, implicând tot mai mulți participanți noi. Așa a fost întotdeauna”, a declarat Medvedev.

Planul Tratatului de Securitate, propus de șeful de cabinet al lui Zelenski, Andrii Iermak, și de fostul secretar general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, conține armamentul și instruirea de care are nevoie armata ucraineană din partea partenerilor occidentali pentru a asigura suveranitatea pe termen lung a țării.

Pactul ar urma să reunească Statele Unite, Australia, Marea Britanie, Germania, Italia, Canada, Polonia, Turcia, Franța și națiuni din nordul, centrul și sudul Europei, precum și statele baltice. Rusia nu figurează ca potențial participant. În cazul unui atac al unei terțe părți asupra Ucrainei, Kievul are nevoie de o listă de măsuri militare, de infrastructură, tehnologice și de informații. Tratatul ar trebui să prevadă un „pachet complet de sancțiuni” împotriva „țării agresoare”.