Dmitri Medvedev a întreprins astăzi o vizită neașteptată la Beijing, unde s-a întâlnit cu liderul chinez Xi Jinping. Anunțul a venit direct de la Kremlin, la doar câteva ore după ce Ucraina a confirmat că președintele Volodimir Zelenski se afla în drum spre Washington pentru a-l vizita pe omologul său american, Joe Biden.
Medvedev, care este în prezent vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei și președinte al partidului de guvernământ Rusia Unită, care îl susține pe Vladimir Putin, „i-a transmis șefului statului chinez un mesaj din partea președintelui Federației Ruse”, a anunțat agenția de presă de stat TASS.
Parteneriat strategic „fără limite”
Medvedev și Xi Jinping au făcut un schimb de opinii „cu privire la o serie de probleme semnificative de natură internațională”, potrivit declarației, care a adăugat că Moscova și Beijingul au puncte de vedere similare cu privire la „cele mai presante probleme mondiale”, iar cele două state beneficiază de un parteneriat strategic „fără limite”.
„Am discutat despre cooperarea dintre cele două partide aflate la guvernare din China și Rusia … cooperarea bilaterală în cadrul parteneriatului nostru strategic, inclusiv în domeniul economiei și al producției industriale. Am discutat, de asemenea, despre chestiuni internaționale – inclusiv, desigur, despre conflictul din Ucraina”, a declarat Medvedev, potrivit Reuters.
„Discuţiile au fost utile”, a conchis Medvedev, care a ajuns în China la invitaţia Partidului Comunist Chinez, în calitate de preşedinte al partidului Rusia Unită, aflat la putere în Rusia.
Medvedev, care este de asemenea fost președinte rus, a vizitat Beijingul „la invitația Partidului Comunist Chinez”, a confirmat agenția de stat chineză Xinhua. În timpul întâlnirii, Xi ar fi făcut presiuni pentru negocieri de pace între Moscova și Kiev, spunând că speră ca „părțile relevante” să poată „purta discuții cuprinzătoare”.
De asemenea, președintele chinez i-a cerut lui Medvedev să-i transmită preşedintelui rus Vladimir Putin „salutările sale cordiale şi cele mai bune urări”, conform Observator.
Xi Jinping a mai subliniat că ţara sa „a păstrat întotdeauna o atitudine obiectivă şi justă” faţă de războiul din Ucraina şi „a promovat convorbirile de pace”, exprimându-şi totodată speranţa că ambele părţi „îşi vor soluţiona preocupările comune în sfera securităţii prin intermediul instrumentelor politice”.
Putin întărește relațiile cu China
Liderul chinez a dat asigurări că relaţiile dintre Beijing şi Moscova „au rezistat la proba vicisitudinilor internaţionale şi s-au dezvoltat întotdeauna într-o manieră sănătoasă şi stabilă” şi a comunicat disponibilitatea ţării sale „de a colabora cu Rusia pentru a face să progreseze încontinuu relaţiile dintre cele două ţări” şi pentru a „promova guvernarea globală într-o direcţie mai justă şi mai rezonabilă”.
Pe fondul sancțiunilor aplicate de Occident Rusiei, Kremlinul caută să își întărească relațiile strategice cu Beijingul, pe plan economic, politic și militar.
Vestea călătoriei lui Medvedev a venit după confirmarea faptului că președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, se va deplasa miercuri în Statele Unite pentru o întâlnire cu Joe Biden – prima sa călătorie în afara Ucrainei de când Rusia a lansat invazia la scară largă în februarie.
Întâmplător sau nu, cele două întâlniri paralele între liderii de state sugerează suficient de nuanțat în ce direcție se va îndrepta politica externă mondială în anul care urmează și care sunt tendințele în materie de alianțe politice.