Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al federației Ruse face din nou amenințări la adresa Occidentului. El spune că acuzațiile care îi sunt aduse Rusiei reprezintă justificări ale izbucnirii războiului, conform Reuters.
„Aş vrea să subliniez încă o dată că, în anumite circumstanţe, astfel de măsuri ostile ar putea fi de asemenea calificate drept un act de agresiune internaţională. Şi chiar un ‘casus belli’ (o justificare pentru război”, a transmis acesta.
El este de părere că Rusia are dreptul de a se apăra, conform Reuters.
În urma izbucnirii războiului din Ucraina, la adresa Rusiei au fost ridicate mai multe pachete de sancțiuni. Ceea ce este de neînțeles este faptul că oficialii ruși încă numesc invazi din Ucraina „operațiune militară specială”.
El transmite că orice acțiune în Crimeea a unui stat membru NATO este în mod direct o declarație de război împotriva rușilor. Acesta este de părere că în acest fel ar putea începe un al Treilea Război Mondial.
„Pentru noi, Crimeea este o parte a Rusiei. Şi asta înseamnă pentru totdeauna. Orice încercare de intruziune în Crimeea este o declaraţie de război împotriva ţării noastre. Şi dacă acest lucru este făcut de către un stat membru NATO, asta înseamnă conflict cu întreaga alianţă nord-atlantică; un al treilea război mondial. O catastrofă completă.”, a declarat Medvedev.
Nimeni nu îl atinge pe Medvedev
El a făcut declarații și cu privire la aderarea statelor scandinave Finlanda și Suedia la NATO. Acesta spune că Rusia va fi pregătită de apărare împotriva unui posibil atac. Aceștia vor folosi rachetele hipersonice Iskander.
Postările de pe Telegram ale vicepreședintelui Consiliului de Securitate sunt extrem de dure în ceea ce privește Ucraina. „Doar o singură întrebare: cine a spus că Ucraina va mai exista pe harta lumii în doi ani?”, este doar una dintre multe altele.
Câteva dintre declarațiile acestuia au fost și la adresa României. Oficialii de la București au fost acuzați de faptul că ei își doresc „o nouă Românie Mare”, iar acestă idee va avea consecințe urâte pentru Republica Moldova, în condițiile în care, liderii români „fac dansuri politice în jurul Moldovei”. De asemenea, el a spus despre statul de peste Prut, că este imposibil că să adere direct la Uniunea Europeană.
Dmitri Medvedev a fost președinte al Federației Rusie din anul 2008 până în 2021, când la conducere a venit Vladimir Putin. Pe ordinea de zi în programul de președinte al lui Medvedev a fost modernizarea, care viza direct sectoarele economice și sociale, dar și diminuarea dependenței țării de petrol și gaze.