Infofinanciar > Esential > Mentorat și inspirație pentru liderii de mâine. Sorin Drăghici, managing partner DWF, despre impactul Atelierelor Antreprenoria
Esential

Mentorat și inspirație pentru liderii de mâine. Sorin Drăghici, managing partner DWF, despre impactul Atelierelor Antreprenoria

Sorin Drăghici, managing partner DWF
Sursa foto Arhiva companiei

În cadrul unei noi ediții a podcastului „Picătura de Business”, moderat de Sorin Andreiana, redactor-șef al revistei Capital, a fost prezent Sorin Drăghici, managing partner DWF. Acesta a vorbit despre mai multe subiecte, printre care și Atelierele Antreprenoria, organizate de Romanian Leader Business. 

Acesta este un proiect fanion ce a ajuns la cea de-a XVIII-a ediție. 

Atelierele Antreprenoria

Sorin Drăghici a spus că și el a fost cursant al acestor atelierele: „acolo vin lideri de business pe care îi mai vedeam pe la Arena Leilor. Mi se părea foarte interesant să îi cunoști și să iei din experiența lor, să-ți dea acea inspirație de care ai nevoie. Mi-a plăcut atât de mult încât am vrut să mai vin o dată”.

„După ce terminai atelierele era și Mentoria, un alt proiect de la care primești mentorat de la toți liderii de business 1 la 1. Pe mine personal m-a ajutat foarte mult”, a transmis Sorin Drăghici.

Atelierele Antreprenoria

Sursa foto: Arhiva companiei/ Atelierele Antreprenoria

Atelierele Antreprenoria, un nou suflu sub conducerea lui Sorin Drăghici

În 2020, a venit pandemia, iar acest lucru a dus la stoparea proiectului. Ulterior, la un eveniment, organizatorul proiectului și Sorin Drăghici s-au întâlnit. Fiind atât de fascinant de Antreprenoria, managing partner-ul DWF a decis să se ocupe de proiect. Ediția din toamna aceasta este cea de-a treia care este organizată sub tutela lui Sorin Drăghici. Compania DWF a fost după pandemie sponsorul oficial al programului, mai ales că la început acesta nu genera venituri.  

„Sunt 25 de antreprenori pe care îi selectăm printr-un proces, fiind mai mulți cei care aplică. Ne uităm să aibă un model de business valabil, un diferențiator în model și facem o grupă de 25. Apoi vin 15 lideri de business. Sunt cinci zile de full day. Apoi mai avem ateliere de seară, un party”, a explicat Sorin Drăghici. 

Cum decurg Atelierele

În prima parte a zilei, cei ce participă la aceste ateliere au parte de un training, de o parte teoretică pe model de business, de viziune, de vânzări. Ulterior, liderii vin să vorbească pe o anumită temă despre propria experiență.

De asemenea, participanții primesc și educație fiscală. „Avem un partener pentru taxe”, conform lui Sorin Drăghici. 

Acest program vine în sprijinirea oamenilor care vor să-și accelereze afacerile.

„Ceea ce le oferim este un context în care ei pot întâlni acești lideri de business. Cel mai mult, din ce am observat, se învață de la colegii de bancă. Se leagă parteneriate”, a transmis acesta. 

Participanți la Atelierele Antreprenoria

Sursa foto: Arhiva companiei/ Participanți la Atelierele Antreprenoria

Propria experiență la Atelierele Antreprenoria

Sorin Drăghici a vorbit și despre experiența proprie pe care a avut-o în cadrul acestui proiect. 

„Când am participat eu în 2018 a venit Florin Talpeș de la Bitdefender. El la vremea respectivă avea o preocupare despre channel partner (n.r. partenerii care te ajută să vinzi prin intermediul lor). El ne-a explicat. Atunci, mi-am dat seama că noi facem lucru acesta, dar nu într-un mod atât de structurat. Dezvoltând acest lucru, ne-a ajutat extrem de mult business-ul”, a transmis acesta.

Prețul unui astfel de curs este de aproximativ 2.000 de euro.

Minusurile antreprenorilor români

Sorin Drăghici este de părere că unul dintre minusurile antreprenorilor români este faptul că nu exista o structură a bugetului. Aceștia vor să crească din câteva mii de euro la milioane. Faptul că mulți încep să facă bani, însă pe un proces nestructurat pe o strategie sau pe o viziune, este un lucru greșit.

„O dată ce îți creionezi o poveste, îți faci o identitate, poți să vinzi mult mai ușor. Poți să ai o coerență în tot ceea ce faci”, a concluzionat Sorin Drăghici.