Europarlamentarul Victor Negrescu a avut un mesaj important pentru Români, în contextul în care țara noastră nu a reușit să intre în Spațiul Schengen. Acesta a asigurat cetățenii că întreaga clasă politică va ,,lupta cu demnitate până la capăt pentru acest obiectiv”. Negrescu a ținut un discurs în ședința din Parlamentul European.
Joi a fost o zi destinată eșecului pentru aderarea României la Spațiul Schengen. Austria a oferit un vot negativ pentru țara noastră, bazându-și decizia pe migrația ilegală care ar trece prin România. Olanda ar fi fost de acord cu aderarea țării la spațiul de liberă circulație, dar cum Bulgaria ar fi intrat alături de noi, a transmis un ,,Nu” hotărât.
Europarlamentarul a prezentat faptul că România îndeplinește criteriile pentru a adera la Spațiul Schengen, lucru recunoscut la nivel general. Mai mult decât atât, Victor Negrescu a atras atenția asupra faptului că Federația Rusă ar putea avea interese ascunse în urma acestei decizii defavorabile pentru țara noastră.
Clasa politică va apăra interesele românilor
În primul rând, Victor Negrescu i-a mulțumit Ylvei Johansson, care a apărat interesele României privind aderarea la Schengen pe tot parcursul discuțiilor premergătoare votului. Mai mult decât atât, europarlamentarul a precizat că Europa a intrat într-o criză fără precedent ca urmare a opțiunii Austriei.
,,Dragi colegi aș începe prin a mulțumi doamnei comisar Johanson pentru că a fost un adevărat avocat al României în sensul aderării la spațiul Schengen. Dar trebuie să spunem așa cum stau lucrurile. Europa a intrat într-o criză profundă ca urmare a veto-ului exercitat de Austria împotriva propunerii Comisiei de a include România în Spațiul Schengen”, a deschis discursul europarlamentarul Victor Negrescu.
Europarlamentarul consideră că este inacceptabil ca legislația la nivel european să fie complet ignorată de guvernul unui stat membru.
,,Cum este posibil să acceptăm ca un guvern al unui stat membru să calce în picioare legislația și recomandările europene, fără ca noi să acționăm pentru a proteja drepturile cetățenilor noștri, care au fost grav afectate de această decizie nedreaptă”, a precizat Victor Negrescu.
România are dreptul să fie în Schengen
Victor Negrescu a prezentat faptul că România are tot dreptul să adere la Spațiul Schengen, motiv pentru care votul negativ al Austriei poate ridica suspiciuni privind împlinirea unor interese ale Federației Ruse.
,,România respectă criteriile spațiului Schengen, fapt confirmat de toți. Astăzi, însă, într-un context foarte dificil, solidaritatea blocului comunitar este pusă sub semnul întrebării de acest veto care servește intereselor Federației Ruse”, a menționat Negrescu, conform Antena 3.
Europarlamentarul spune că România nu este datoare să stea la masa negocierilor cu Austria, ci trebuie să fie stabilit un calendar care sprijină aderarea țării în Spațiul Schengen.
,,Românii nu au de ce să negocieze cu politicienii din Austria pentru respectarea drepturilor lor și nu vor accepta trocuri economice. Insistăm ca în cadrul Consiliului European să fie discutat acest subiect și să stabiliți un calendar ferm de aderare în cel mai scurt timp cu putință”, a transmis europarlamentarul.
,,Dragi români, vom lupta cu demnitate până la capăt pentru acest obiectiv. Nu vom ceda și avem aici mulți prieteni care sunt dispuși să sprijine România”, a conchis Victor Negrescu.