Președintele Taiwanului, Lai Ching-te, a solicitat statului chinez oprirea amenințărilor militare și politice.
În primul său discurs în calitate de președinte, Lai Ching-te a transmis un mesaj adresat Chinei. „Vreau să îndemn China să nu mai intimideze Taiwanul din punct de vedere politic și militar și să-și asume responsabilitatea de a lucra din greu pentru menținerea păcii și stabilității în strâmtoarea Taiwan și în regiune” a declarat acesta.
Președintele Taiwanului a mai vorbit despre democrație și libertate. El a spus că: „Taiwanul nu face concesii cu privire la democrație și libertate. Pacea este singura opțiune.”
Statul chinez nu a comentat această declarație până acum. În perioada alegerilor câștigate de Lai, chinezii l-au caracterizat drept separatist și au spus că viziunile radicale ar putea risca un război, scrie Mediafax.ro