Moartea fostului lider al URSS, Mihail Gorbaciov a făcut înconjurul lumii. Fiind un sovietic care a dorit deschiderea națiunii sale, el rămâne un exemplu pentru întreaga omenire.
Petru Lucinschi, fostul președinte al Republicii Moldova și-a adus aminte cu drag de liderul sovietic. În cadrul unui interviu acordat pentru Tass, el a declarat că îl cunoștea pe Gorbaciov de pe vremea când rusul conducea Organizația de partid de la Stavropol și „de atunci ne legau legături de prietenie”. Lucinschi este de părere că intențiile lui Gorbaciov au fost bune indiferent de ceea ce spun oamenii, întrucât acesta și-a dorit modernizarea Uniunii Sovietice.
„Îl cunoșteam pe Mihail Sergheevici încă de pe vremea când conducea organizația de partid de la Stavropol, de atunci ne legau legături de prietenie. Vreau să exprim profunde condoleanțe familiei și celor apropiați lui. Gorbaciov a lăsat o profundă amprentă, schimbând istoria secolului al XX-lea. Despre el se va mai discuta încă multă vreme: unii vor spune că ne-a adus libertatea, alții îl vor învinovăți pentru destrămarea țării. Eu însă știu foarte bine că intențiile sale au fost absolut sincere și tot ceea ce a făcut a fost încercarea firească de a transforma URSS-ul într-un stat modern, puternic. Dar, începând cu perestroika, el nu credea că situația în țară este într- atât de complicată. Și-au spus cuvântul și anumite iluzii de-ale sale. De modul cum au profitat urmașii de moștenirea lăsată de el este deja responsabilitatea acestora. Dumnezeu să-l odihnească!”, a susținut Lucinschi.
Condoleanțe din întreaga lume
Unul dintre primii lideri mondiali care și-a arătat regretul față de decesul lui Gorbaciov a fost președintele Tadjikistanului, fostă componentă a Uniunii Sovietice.
Liderul Tadjikistanului a fost primul dintre șefii țărilor membre CSI care a vorbit.
„Suntem întristați de vestea morții lui Mihail Sergheevici Gorbaciov. Exprimăm sincerele noastre condoleanțe și cuvinte de susținere tuturor rudelor și celor apropiați decedatului. În aceste clipe pline de tristețe le dorim tărie sufletească și răbdare”, a transmis acesta.
De asemenea, și liderii statelor cândva sovietice, Emomali Rahmon și Aleksandr Lukașenko au transmis condoleanțe rudelor și apropiaților lui Gorbaciov.
„El a crezut sincer în posibilitatea reconstruirii societății pe principiile glasnostului, democrației și deschiderii”, a transmis liderul Belarusului, Lukașenko.
De asemenea, președintele Uzbekistanului, Șavkat Mirziioev a adus un omagiu victimelor represiunilor și a depus flori la Monumentul Independenței.
Vladimir Putin, actualul președinte al Rusiei, a transmis un mesaj după moartea lui Gorbaciov.
„Gorbaciov a fost un om politic şi de stat care a avut un impact uriaş asupra cursului istoriei mondiale. Ne-a condus ţara într-o perioadă de schimbări complexe şi dramatice şi de provocări uriaşe economice, sociale şi de politică externă”, a transmis acesta.
Gorbaciov, un erou pentru toți?
Totuși, primul președinte al Kazahstanului, Nursultan Nazarbaev, care îl cunoștea bine pe președintele URSS, nu a făcut declarații în legătură cu încetarea din viață a lui Gorbaciov.
Nu toată lumea, a ținut neapărat să transmite ultimele condoleanțe și mesaje de îndurare pentru Gorbaciov, în special statele baltice, a căror evenimente trecute din cauza politicii „criminale” implementate de liderul URSS.
„Nu a existat căință. Acestea sunt amintirile, deși despre morți se vorbește sau de bine, sau deloc. Dar nu de data aceasta”, a spus Anușauskas, ministrul Apărării al Lituaniei.