Conform Administrației Naționale de Meteorologie, ANM, vremea va continua să fie caniculară. Anumite părți ale țării vor beneficia însă și de averse.
Banat, Crişana, Maramureş, vestul şi nord-vestul Transilvaniei vor avea parte de perioade cu instabilitate atmosferică. Astfel, vor fi înregistrate manifestări prin averse torențiale cu intensificări ale vântului. Vitezele vor atinge chiar și 70 km/h, iar în plan local vor fi vijelii cu descărcări electrice.
Cantităţile de apă vor fi de 15 – 25 litri/mp şi, pe alocuri, de peste 40 – 50 litri/mp.
Cod galben de ploi
ANM precizează că acest tip de fenomene se vor înregistra pe arii restrânse şi în zonele montane din restul teritoriului. Începând cu a doua parte a nopţii de miercuri spre joi, vântul se va intensifica temporar în regiunile estice şi sud-vestice.
ANM a mai emis un cod galben de averse în județele: Satu Mare, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Sălaj, Cluj, Bihor, Arad, Timiş, Alba, Hunedoara şi Caraş-Severin.
Avertizarea de furtuni va fi valabilă până în ziua de joi, la ora 2.00.
Meteorologii anunță vreme caniculară
Meteorologii au emis și un cod portocaliu de caniculă, miercuri, în jumătatea de nord a Crişanei, Maramureş, nord-vestul şi centrul Transilvaniei, nord-estul Moldovei, sudul şi centrul Munteniei.
Căldura va persista pentru a noua zi consecutiv. Temperaturile maxime generale se vor situa între 35 și 37 de grade. Județele vizate sunt Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Cluj, Bihor, Mureş, Botoşani, Iaşi, Girugiu, Călăraşi, Ilfov şi Bucureşti.
În contextul zilei de joi, codul portocaliu va fi valabil doar pentru judeţele Giurgiu, Călăraşi, Ilfov şi Bucureşti. Aici, canicula va persista și indicele temperatură umezeală, ITU, va depăsi pragul critic de 80 de unități. În general, temperaturile maxime vor fi de 37-38 de grade, conform mediafax.
Trei zile toride în Capitală
În Capitală, vremea caniculară persistă pentru următoarele trei zile. Valorile maxime de temperatură vor atinge 39 de grade, conform prognozei publicată, miercuri.
Cerul va fi unul variabil cu vânt slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 36 de grade, miercuri. Joi se vor putea atinge chiar și 37-38 de grade. Minimele oscilează între 17 – 21 de grade.
De asemenea, tot joi, va fi înregistrat un cod galben de caniculă în cea mai mare parte a Munteniei, estul Olteniei, sudul Moldovei şi în Dobrogea continentală. Temperaturile maxime vor fi în general de 35- 36 de grade. Noaptea va fi tropicală cu minime cuprinse între 18 şi 21 de grade.
Valul de căldură se va menține și în ziua de vineri în regiunile sudice și sud-estice. La sfârşitul săptămânii se va extinde din nou în aproape toată ţara.