Infofinanciar > Info > Micii au ajuns să fie un lux în România! Cele mai mari prețuri la alimente din ultimii 20 de ani
Info

Micii au ajuns să fie un lux în România! Cele mai mari prețuri la alimente din ultimii 20 de ani

Micii au ajuns să fie un lux în România! Cele mai mari prețuri la alimente din ultimii 20 de ani
sursa b365.ro

Este o perioadă dificilă pentru populație, prețurile pe piața economică au explodat! Prin urmare, cei cu venituri mici duc o luptă groaznică pentru supraviețuire. Un kilogram de cârnați, acum a ajuns să coste 50 de lei,  un preț extrem de ridicat pentru condițiile de trai din aceste zile. 

Conform Antena3, banalul sandwich cu 4, 5 felii de salam de Sibiu a ajuns să coste cel puţin 6 lei în unele magazine din Capitală. Cine vrea să cumpere un kg de cârnaţi va plăti 50 de lei, iar un kg de telemea veche de oaie a ajuns să coste 48 de lei, într-o piaţă din Bucureşti. Un kilogram de ardei kapia româneşti costă şi 11 lei în unele magazine. Iar în plin sezon, un kg de roşii autohtone se vinde şi cu peste 6 lei. Preţurile depind de domeniu. De exemplu, la porcine preţul a crescut pentru că nu mai sunt ferme la noi în ţară şi foarte multe vin de afară, iar preţul este dictat de acolo. Vită şi oaie nu se mai găseşte, sau e din ce în ce mai greu de procurat. La vită şi la oaie, e undeva la 35- 40% faţă de anul trecut”, spune Ionuţ Anghel, proprietar carmangerie.

Micii cu muștar, la prețul unui kg de carne

Un lucru neașteptat, apare acum în piețele din România unde se vinde carne gătită. Așadar, acum găsim patru mici la prețul unui kilogram de carne, adică 16 lei. 

FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr. În iunie, acest indice a scăzut la 154,2 puncte, faţă de valoarea revizuită de 157,9 puncte atinsă în mai, mai scrie Reuters, citat de Agerpres. În pofida scăderii înregistrate în iunie, acest indice este cu 23,1% mai mare decât în perioada similară din 2021, pe fondul cererii globale solide, a temerilor privind impactul invaziei ruseşti în Ucraina şi al condiţiilor meteo nefavorabile, precum şi al costurilor ridicate cu producţia şi transportul.

„Factorii care au provocat în primul rând nivelul ridicat al preţurilor la nivel global sunt încă în joc”, a apreciat economistul şef al FAO, Maximo Torero.  Preţurile la carne au urcat cu 1,7% luna precedentă, atingând un nou nivel record, în timp ce preţurile la lactate au crescut cu 4,1% în iunie, comparativ cu mai, mai scriu sursele citate.