Reprezentanții companiei Microsoft au anunțat faptul că vor investi suma de 1,7 miliarde de dolari în următorii patru ani în noua infrastructură de cloud și inteligență artificială din Indonezia. Această sumă reprezintă acum cea mai mare investiție din istoria de 29 de ani a Microsoft în această țară. Declarațiile îi aparțin acum lui Satya Nadella, CEO-ul Microsoft.
Microsoft gestionează una dintre cele mai mari operațiuni de cloud computing din lume. Și a făcut un pas important în domeniul inteligenței artificiale prin încorporarea unui chatbot cu inteligență artificială în motorul său de căutare, Bing.
În raportul său de venituri recent, profitul a crescut cu 20% pentru trimestrul ianuarie-martie. În timp ce încearcă să se poziționeze ca lider în aplicarea tehnologiei de inteligență artificială pentru a face locurile de muncă mai productive.
„Această nouă generație de inteligență artificială remodelează modul în care oamenii trăiesc și lucrează peste tot, inclusiv în Indonezia”, a declarat Nadella. Aceasta s-a aflat la Jakarta, în prima etapă a unui turneu în Asia de Sud-Est, scrie apnews.com.