Infofinanciar > Esential > Mihaela Neagu, Fabrica de Zahăr Premium Luduș: „Suntem alături de producătorii români”
Esential

Mihaela Neagu, Fabrica de Zahăr Premium Luduș: „Suntem alături de producătorii români”

Mihaela Neagu, Fabrica de Zahăr Premium Luduș: „Suntem alături de producătorii români”
sursă foto: arhiva companiei

Mihaela Neagu este o femeie de afaceri aparte. Poate derula deodată mai multe proiecte, toate de mare succes.

„În ultimul an, am derulat foarte multe proiecte, având în vedere faptul că gestionez un mix de business-uri în industrii diferite. Profitul financiar de anul trecut a depășit la nivel de grup 15 milioane de euro, însă focusul meu va rămâne în acest an pe Fabrica de Zahăr Premium Luduș“, declară Mihaela Neagu, CEO-ul companiei, pentru Capital.

Focus pe zahărul premium

Din ce ne spune doamna Neagu, anul acesta, la Luduș se va înregistra un record de procesare. „Am semnat pentru contractarea sfeclei de zahăr de pe o suprafață de 8.800 de hectare. Fermierii din zona Ardealului și-au arătat deschiderea să cultive mai multă sfeclă de zahăr, fiind o cultură subvenționată. Suntem alături de producătorii români și am venit în sprijinul lor cu plăți în avans și cu ajutor la achiziția de inputuri, având în vedere situația dificilă a multor exploatații agricole“, subliniază femeia de afaceri.

Partea imobiliară: atac în Capitală și la Brașov

Mihaela Neagu este un investitor activ și în afaceri imobiliare. „Am finalizat Best Residence, un complex rezidențial exclusivist dezvoltat în zona Cotroceni a Capitalei. Am demarat în acest an și un alt proiect imobiliar: Cartier Transilvania, un echilibru între estetică, tehnologie, smart & green living, la care vom lucra intens în 2024“, spune Neagu.

Noul proiect este localizat în cea mai pitorească zonă din Brașov. Cartier Transilvania este conceput pentru a răspunde cerințelor de mâine pentru tot ceea ce înseamnă un standard de viață ridicat prin tehnologie constructivă și confort. Este vorba despre trei imobile de locuințe colective, cu un regim de înălțime 2S+P+8+etaj tehnic, care cuprind 208 apartamente, cu 2 până la 5 camere, la care se adaugă 12 spații comerciale, câte patru pentru fiecare tronson.