Mihaela Petrovan a fondat asociația non-profit, BookLand, care, de 4 ani, renovează și dotează școlile din satele şi comunele României. Până în prezent au fost transformate și modernizate 80 de școli și grădinițe în 70 de comunități rurale din 40 de județe pentru 15,000 de copii anual. Investiția totală pentru acestea a depășit ușor 8 milioane de euro.
Mihaela Petrovan, președinte și fondator, a transmis faptul că anul trecut au fost gestionate 28 de proiecte: 12 selectate în 2023, iar alte 16 demarate în 2022. Pe lângă renovare, au fost construite și clădirile „la gri” sau cele părăsite. Printre acestea se află: Școala din Negulești – Bacău, din Răchitașu – Vrancea, din Rași – Ialomița sau Suliţa – Botoşani, de la zero construind corpul suplimentar de şcoală ȋn Copăceni – Cluj. Au fost construite și 9 terenuri de sport. La fiecare școală în care spațiul a permis a fost construită/amenajată și câte o sală de sport.
Provocări pentru Mihaela Petrovan
„Nu exagerez când spun că acest program de renovare a fost cel mai solicitant din întreaga mea carieră, iar, pe alocuri, traumatizant. Dincolo de provocările logistice și tehnice, de tensiunile inerente oricărui șantier, rezultatele au fost cele care ne-au motivat clipă de clipă”, a declarat Mihaela Petrovan pentru revista Capital.
Provocările au fost numeroase: de la costuri la atitudinea nepotrivită a beneficiarilor. Mihaela Petrovan a spus că cel mai greu a fost să facă binele cu forța. „M-am lovit de ziduri care nu-și au locul într-un parteneriat. Iar când oamenii reacționează din ego atunci când dau de cea mai mică piedică, mă enervez teribil pentru că e nedrept să te izolezi în bula ta și să uiți de obiectivul comun.”.
Visul celor din cadrul Asociației BookLand este acela de a schimba mentalitățile. Acestea din urmă sunt bazate pe prejudecăți ce afectează mediul rural. De asemenea, se dorește reducerea abandonului școlar din România. Astfel, elevilor din mediul rural le este oferită șansa la o educație în condiții de calitate. „În felul acesta, creăm premisele
pentru dezvoltarea unor comunități durabile”, a subliniat Mihaela Petrovan.
Primul Campus Preuniversitar Profesional
În acest an, Asociaţia BookLand ȋncepe construirea primului său Campus Preuniversitar Profesional în sistem Dual în comuna Vulturești – Argeș. Construcția se ridică la sat pentru ca tinerii din mediul rural să își folosească îndemânarea nativă și să învețe o meserie într-o școală unde toate serviciile sunt gratuite. La final, ei beneficiază de locuri de muncă garantate la agenţii economici din judeţ.
„În Campusul BookLand vom asigura toate ciclurile de învățământ: primar, gimnazial, liceal și postliceal, inclusiv profesorii. Aceștia vor preda dupa o programă modernă pentru a forma specialiști pe certificările solicitate de agenții economici din județ cu care vom semna parteneriate”, a transmis președinta Asociației.
Obiectivul Asociației este acela de a deveni cel mai bun formator în învățământul profesional în sistem dual. De asemenea, se dorește asigurarea a celei mai mari rate de retenție a absolvenților la agenții economici parteneri.