Romatsa, Nuclearelectrica și Metrorex sunt unele dintre puținele companii de stat care oferă angajaților salarii medii nete mai mari comparativ cu alte instituții. Imediat după acestea se situează Romgaz și Hidroelectrica.
În topul companiilor care acordă un salariu mare angajaților se numără Romatsa, Administrația Română a Serviciilor de Trafic. Anul trecut, compania de stat a avut 1.585 de angajați. Salariul mediu lunar era de aproximativ 4.800 de euro. Acesta este mai mare cu 500 de euro decât cel înregistrat în anul 2020.
Salarii de mii de euro pentru angajații companiilor
Conform calculelor Economedia, în acest top, pe cel de-al doilea loc se clasează, Societatea Națională Nuclearelectrica ce oferea angajaților ei un salariu de 2.205 euro lunar, anul trecut. Nuclearelectrica avea în 2021 aproximativ 2.002 angajați. Cifra de afaceri a acestei companii a ajuns la valoarea de 3,1 ,miliarde de lei. Această societate a fost înființată în anul 1998 și este singura din România care produce energie nucleară și combustibil aferent tehnologiei utilizate.
Metrorex se află pe cel de-al treilea loc. Compania oferea angajaților un salariu mediu net de 1.509 de euro. Cifra de afaceri înregistrată de această companie de stat este de 1,01 miliarde de euro. Chiar și în aceste condiții, Metrorex nu și-a achitat o datorie în valoarea de 142 de milioane de lei către compania Alstom România. Această datorie reprezintă contravaloarea serviciilor de mentenanță pentru perioada mai- decembrie 2021, potrivit Marianei Miclăuș, director general Metrorex.
„Cheltuielile totale cresc în special din cauza creşterii tarifelor la energia electrică. În acest an am estimat o creştere în jur de 191,5 milioane (de lei – n. r.) la energia electrică, având în vedere tarifele practicate de furnizorii de pe piaţa de profil de energie electrică. Metroul este un mijloc de transport prietenos cu mediu, deci consumator mare de energie electrică”, a transmis Miclăus, refertior la creșterile cheltuielolor din anul curent.
Romgaz și Hidroelectrica
Nici Romgaz nu se situează mai jos în acest top. Salariații acestei companii primeau lunar 1.487 de euro în anul 2021. Societatea Națională de Gaze Naturale Romgaz SA este cel mai mare producător de gaze naturale din România. Obiectivul de activitate al acestei companii este extracția hidrocarburilor.
Imediat după această companie, se situează Hidroelectrica, cu 1.476 de euro lunar. Această companiei de stat este lider pe piața de producție de energie electrică. De asemenea, este principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Național din România. În anul 2019, acesta s-a aflat pe locul 3 în topul celor mai valoroase companii din România, fiind cea mai valoroasă companie cu capital de stat, evaluată la aproximativ 24,4 miliarde de lei.