Consiliul Local a adoptat luni, pe 21 decembrie, regulamentul prin care Primăria Sectorului 1 va deconta direct cheltuielile cetățenilor cuprinse între 1.000 și 3.000 de lei, pentru facturile la energie și alte consumații legate de electricitatea locuinței.
În ședința de pe 19 decembrie, consilierii liberali au depus un număr de 32 de amendamente, iar toate au fost adoptate de Consiliul Local al Sectorului 1. Regulamentul de decontare al banilor cheltuiți de locatari pe facturile de energie și a altor consumații relevante a fost adoptat cu 21 de voturi pentru și 5 abțineri, în cadrul Consiliului Local. Hotărârea va intra acum în vigoare după ce Primăria Sectorului 1 o va comunica către Instituția Prefectului Municipiului București.
Ce se va deconta prin acest regulament
Conform proiectului, Primăria Sectorului 1 va deconta cheltuielile cetățenilor din această zonă a Bucureștiului în baza următoarelor consumații: „facturii de utilități și/sau a bonurilor fiscale pentru produse și servicii în vederea creșterii performanțelor energetice sau pentru conectarea la surse de energie, pentru echipamente, soluții, materiale și servicii eficiente din punct de vedere energetic, pentru iluminarea, răcirea, încălzirea și asigurarea apei calde de consum, pentru înlocuirea apei calde de consum, pentru înlocuirea aparatelor de uz casnic depășite tehnic și moral, cu aparate de uz casnic eficiente din punct de vedere energetic, precum și pentru utilizarea mijloacelor de comunicare care presupun consum de energie, instalarea de surse locale de energie regenerabilă și/sau certificarea performanțelor energetice ale clădirilor”.
Documentele necesare pentru a beneficia de decontare
Documente necesare depunerii de cerere de decontare, ceea ce implică cererea în sine, declarația pe propria răspundere, bonuri și facturi, se vor putea aduce la Primăria Sectorului 1 din a doua zi după ce va intra în vigoare hotărârea Consiliului Local adoptată astăzi și până la data de 31 martie anul viitor. Mai apoi, în urma înregistrării documentelor depuse, Primăria Sectorului 1 vor trebui să deconteze cheltuielile până la finalul lunii aprilie 2023.
Proiectul inițial ar fi consistat în acordarea sumei de 1.000 de lei pentru fiecare cetățean al Sectorului 1, cu scopul sprijinului anti-criză, sub forma de vouchere. Însă ideea primăriței Clotilde Armand nu a ținut, majoritatea PNL_PSD din Consiliul Local al Sectorului 1 modificând ulterior proiectul.
Astfel, Consiliul a votat o hotărâre care să sprijine cetățenii în mod diferit în funcție de venitul fiecărei gospodării în parte. Așadar, se va acorda în decontare, per gospodărie, următoarele sume: 3.000 de lei pentru gospodăriile în care venitul mediu per familie este mai mic decât cel minim, 2.000 de lei decontați pentru familiile cu un venit mai mic decât salariul mediu și 1.000 de lei pentru gospodăriile rămase.
Pentru ce se aplică decontarea de la stat
Banii decontați se oferă pentru următoarele cheltuieli ale gospodăriilor:
– Instalații sau pachete de instalații pentru prepararea eficientă a apei calde potabile și menajere, inclusiv serviciile de montare/instalare ale acestora: instalații cu instant apă caldă pe gaz petrolier lichefiat (GPL), instalații cu boiler cu pompă de căldură, instalații solare pentru încălzirea apei, care sunt etichetate energetic și care se conformează cel puțin clasei A+ de randament energetic;
– Pachete de instalații, instalații, dispozitive sau echipamente pentru încălzirea incintelor, inclusiv serviciile de montare/instalare ale acestora: cap termostatic inteligent digital pentru radiatoare, repartitoare de costuri pentru corpurile de încălzire din apartamentele blocurilor de locuințe, dispozitive solare cu regulator de temperatură sau componente ale acestora, instalații cu centrale termice care utilizează combustibil gazos, instalații cu centrale termice care utilizează combustibil solid pe bază de biomasă lemnoasă și/sau nelemnoasă, care, după caz, sunt etichetate energetic și care se conformează cel puțin clasei A+ de randament energetic;
– Instalații de încălzire cu funcție dublă, care utilizează combustibil gazos sau combustibil solid pe bază de biomasă lemnoasă și/sau nelemnoasă, sau componente ale acestora, care sunt etichetate energetic și care se conformează cel puțin clasei A+ de randament energetic, citează SpotMedia.