Infofinanciar > Vocile afacerilor > Miliardar român, demisie neașteptată. Daniel Dines renunță la conducerea UiPath
Vocile afacerilor

Miliardar român, demisie neașteptată. Daniel Dines renunță la conducerea UiPath

Miliardar român, demisie neașteptată. Daniel Dines renunță la conducerea UiPath
sursa foto - edupedu.ro

UiPath este o companie româno-americană, care activează în domeniul tehnologiei și oferă pe piață software-uri ce au rolul de a ușura viața oamenilor. Această firmă IT are o valoare uriașă pe piață, care se ridică la aproape 40 de miliarde de dolari. Compania, ce are parte de un succes extraordinar, a fost fondată de miliardarul român Daniel Dines, alături de Marius Tîrcă.  UiPath este o companie extrem de importantă pentru țara noastră deoarece a adus o premieră din punct de vedere al business-ului românesc. Compania este prima afacere născută în România, care a fost listată pe Bursa de la New York.

UiPath, care este lider mondial pe piața softurilor RPA (robotic process automation), va avea parte de o schimbare la nivelul conducerii. Co-fondatorul român, Daniel Dines, a anunțat că își va da demisia din funcția de co-CEO a companiei IT.

Demisia lui Daniel Dines

Marea companie UiPath va avea parte de schimbări din punct de vedere al funcțiilor de conducere. Daniel Dines, care a fondat compania alături de Marius Tîrcă, a făcut un anunț neașteptat. Miliardarul român a explicat că va demisiona din funcția de co-CEO al firmei. Afaceristul român a notificat consiliul de administrație cu privire la demisia sa din funcția de co-CEO al UiPath la data de 7 iulie. Demisia sa va intra oficial în vigoare la 31 ianuarie 2024. Potrivit informațiilor pe care UiPath le-a emis către Autoritatea americană de burse (SEC), celălalt co-CEO al companiei, Rob Enslin, va continua ulterior să îndeplinească singur funcția de conducere a marii companii.

Dar, miliardarul român nu va părăsi firma pe care a creat-o de la zero și pe care a dus-o spre succes. Daniel Dines va continua să ocupe funcția de președinte executiv al Consiliului de administrație UiPath. De asemenea, pentru acesta a fost creat un nou post pe care îl va ocupa, Chief Inovation Officer (director de inovare). „În noua sa poziție la UiPath, în calitate de Chief Inovation Officer, domnul Dines va conduce inițiativele tehnologice și de inteligență artificială ale companiei” au precizat reprezentanții UiPath.

Sub numele DeskOver, programatorii români Daniel Dines și Marius Tîrcă au fondat UiPath în 2005, la București. Deși compania IT are acum sediul central în New York, Bucureștiul continuă să fie principala locație pentru dezvoltarea de software. Începând cu mai 2022, a fost numit în funcția de conducere a companiei managerul Robert Enslin, care are o experiență de peste 30 de ani de muncă în companii IT precum Google și SAP. După numirea în funcție, Robert Enslin a continuat să lucreze alături de fondatorul Daniel Dines.

Compania UiPath

UiPath este prima afacere înființată în România care a obținut statutul de unicorn, o companie evaluată la cel puțin un miliard de dolari după intervenția din partea unor investitori de capital de risc. UiPath este prima firmă cu rădăcini românești care a fost listată la Bursa de Valori din New York, începând cu aprilie 2021. Valoarea de piață a UiPath a crescut la peste 44 de miliarde de dolari în mai 2021, când acțiunile sale au crescut la aproximativ 80 de dolari. Dar, ulterior, acțiunile corporației au scăzut, ceea ce a dus valoarea de piață a companiei la aproximativ 9,2 miliarde de dolari, conform Start-up cafe .