Infofinanciar > Info > Milioane de români vor experimenta o schimbare bruscă în sistemul de pensii. O nouă formulă de calcul
Info

Milioane de români vor experimenta o schimbare bruscă în sistemul de pensii. O nouă formulă de calcul

Daniel Baciu Sursa foto: Antena 3 CNN
Sursa foto: Antena 3 CNN

În anul 2023, pensionarii români vor fi martorii unui val masiv de reforme care va aduce schimbări semnificative sistemului de pensii autohton. Printre aceste reforme, se preconizează introducerea unor noi mecanisme de calcul a pensiilor, având drept scop eliminarea inechităților din sistem.

Însă, deoarece reformele vor afecta un număr semnificativ de persoane și vor implica ajustări substanțiale, se conturează o nevoie crescută de informare și pregătire pentru pensionari, astfel încât să înțeleagă și să se adapteze noilor schimbări ce urmează să fie implementate.

Indicele de corecție o să fie eliminat

Cel mai important aspect care va fi eliminat din pensiile românilor se pare că va fi indicele de corecție. Acesta va fi scos din formula de calcul, după cum a atras atenția șeful Casei de Pensii. Această schimbare va fi introdusă în modificările Legii nr.263/2010.

Părerea lui  Daniel Baciu, președinte la Casa Națională de Pensii Publice, este că acel indice de corecție nu a fost sub nicio formă o idee proastă, dar a funcționat doar până în momentul în care contribuțiile au fost trecute din sarcina angajatorului în cea a angajatului.

„Această lege – 263 – a fost modificată de foarte multe ori. De fiecare dată, modificarea care a avut loc a produs efecte pe viitor, neavând retroactivitate, astfel încât aceste beneficii care s-au introdus de-a lungul timpului au fost în favoarea unor categorii de pensionari și în defavoarea celorlalte categorii de pensionari, care nu au beneficiat de modificare. Trebuie introdusă o nouă formulă de calcul, atât pentru pensiile noi, care intră în plată, cât și pentru pensiile actualmente în plată”, a spus, la România TV, Daniel Baciu.

,,În primul rând, această formulă de calcul trebuie să elimine indicele de corecție. A funcționat până în momentul când contribuțiile s-au mutat de la angajator la angajat. Prin noua formulă de calcul trebuie eliminat acest indice de corecție care creează aceste inechități”, a mai adăugat acesta.

Sistemul de pensii are numeroase neclarități

Sistemul actual de pensii din România și legislația asociată pot duce la numeroase procese din cauza neclarităților în ceea ce privește mecanismele de calcul al pensiilor și criteriile pentru diferite grupe de vârstă.

„Trebuie să avem niște parametri foarte clari, când vorbim despre această indexare a pensiilor și să se evite indexările ad-hoc. Practic, aceste indexări să fie foarte clare și foarte previzibile. Vorbim despre reducerea semnificativă a pensiilor anticipate. Și aici nu mă refer la pensiile anticipate ca o categorie de pensii din sistemul public, ci mă refer la faptul că întrunitorul unor condiții speciale de muncă, condiții deosebite de muncă există niște beneficii pentru aceste persoane care au lucrat în aceste condiții grele de muncă. În momentul de față, această reducere este de până la 13 ani” a spus Daniel Baciu.

,,Deci, dacă discutăm despre vârsta standard de pensionare, se pot pensiona și la 52 de ani. Și vrem să avem o legislație foarte clară privind și aceste locuri de muncă grea, în condiții deosebite și condiții speciale, astfel încât să se știe foarte clar cine îndeplinește aceste condiții pentru a ieși cu aceste reduceri aferente acestor condiții grele de muncă. Pentru că în prezent avem foarte multe procese pe rol, tocmai pe această legislație privind grupele de muncă și trebuie să rezolvăm și această problemă, iar noua legislație să fie foarte clară și predictibilă”, a mai declarat el, conform playtech.ro.