Milionarul care a garantat cu averea sa un împrumut extern al României Mari! Marii afaceriști de acum 100 de ani

Încă de la începutul secolului XX, de dinaintea Primului Război Mondial, capitalul românesc începe să-și facă apariția și în rândul producției industriale. Chiar dacă reprezenta cote infime, treptat, încep să-și facă apariția în viața publică și politică milionarii români, antreprenori care ajung de succes și pun pe picioare grupuri de firme ce ajung să se dezvolte în carteluri.

Aici trebuie clarificat un lucru – Principatele Române și mai târziu, România, au avut mereu milionari. Până târziu în timpul domniei lui Carol I, imaginea românului avut, milionar, era cea a marelui proprietar, a boierului. În jurul anului 1900, peste 300.000 de țărani români nu aveau deloc pământ. Pe de altă parte, existau aproximativ 5.000 de familii de mari boieri în România care dețineau 51% din suprafața arabilă a țării, adică pământ cât dețineau 85% din țărani. După reforma agrară din timpul Primului Război Mondial, o parte din această clasă de mari proprietari se renaște într-o nouă categorie. Ei sunt milionarii care au primit capital din partea statului român ca despăgubire pentru pământul luat. Această tranziție de la paradigma pământului la cea a banului a dat naștere unei noi generații – capitaliștii.

Nicolae Malaxa (n. 1884, la Huși– d. 1965, New Jersey, SUA)

Domenii de activitate: Industria transportului feroviar, siderurgie, armament

Povestea lui Malaxa începe la câțiva ani după Primul Război Mondial. Inginer de profesie, deschide un atelier de fabricare de material rulant la periferia Bucureștiului la începutul anilor 1920. Începe să câștige contracte pentru statul român, iar în urma succesului înregistrat, își transformă atelierul în Uzinele Malaxa. Este unul dintre cei care câștigă cel mai mult de pe urma legislației liberale care favoriza capitalul românesc. Astfel, în paralel cu succesul său antreprenorial, Malaxa investește și în mai multe companii mari de la vremea respectivă: Astra Arad, IOR București, Uzinele și Domeniile de Fier din Reșița. Companiile milionarului român produceau prima locomotivă diesel românească, fabricau țevi din oțel, arme, muniții, etc. A făcut parte din camarila lui Carol al II-lea, grup de personalități influente de la vremea respectivă, alături de principalul său competitor al vremii, Max Auschnitt. Uzinele Malaxa erau un simbol al industriei românești și un interes major pentru Germania în contextul celui de-al Doilea Război Mondial. În spatele acestui mare industriaș român a rămas și o mare controversă. La sfârșitul anilor ’30, încă de dinaintea începerii războiului, industria românească fusese direcționată ca producție și export către Germania prin diferitele decrete-lege semnate de Carol. Unul dintre câștigători, dar și pierzători, a fost chiar Nicolae Malaxa, care inițial a beneficiat de pe urma exporturilor și și-a extins legăturile cu cartelurile germane. În momentul în care Carol al II-lea renunță la tron, iar la putere ajunge Ion Antonescu, uzinele Malaxa sunt naționalizate la câteva luni după rebeliunea legionară, motivul fiind finanțarea mișcării de către industriaș. După război, Malaxa reușește să fugă în Statele Unite ale Americii, lăsând în urmă marile fabrici pe care le-a construit. Este greu să apreciem care era averea reală a milionarului român, însă menționăm că urmașii săi au fost despăgubiți în 2006 cu peste 1 miliard de lei în acțiuni pentru Fondul Proprietatea de către statul român.

Max Auchnitt (n. 1888, Galați – d. 1957, New York, SUA)

Domeniu: Industria grea

Marele rival al lui Malaxa, Max Auschnitt a fost la rândul său unul dintre cei mai puternici industriași români din perioada interbelică. Pe lângă acestea, a avut și funcții politice, fiind senator al României și după membru al Partidului Național Țărănesc.

Părinții săi au fost imigranți evrei din Ucraina care s-au stabilit în România, înainte de Primul Război Mondial, pentru a face comerț cu oțel. Și-au deschis chiar o afacere în domeniu, pentru import-export, în 1884 la Galați. Max Auschnitt și-a început cariera după Marea Unire. Noua „perlă” a industriei românești, Uzinele de Fier și Domeniile Reșița, fusese naționalizată de către statul român în urma unirii cu Transilvania. În perioada interbelică erau cel mai mare grup de siderurgie și metalurgie de la noi din țară. Auschnitt a fost numit administratorul Uzinelor de Fier și al Domeniilor Reșița, iar ulterior, și-a deschis propria sa afacere: trustul Titan-Nădrag-Călan. Alături de Uzinele Malaxa, cele 3 entități reprezentau baza industriei românești, toate fiind controlate de doi rivali care aveau un singur lucru în comun: relația privilegiată cu regele Carol al II-lea. Istoricii au relatat o mulțime de momente în care în schimbul influenței economice și politice, cei doi magnați ai vremii, Auschnitt și Malaxa, jucau poker cu regele Carol al II-lea și pierdeau intenționat sume extraordinare de bani în favoarea monarhului. Camarila regală profita de banii acestor industriași, în timp ce antreprenorii reușeau să-și extindă monopolul și afacerile cu ajutorul statului. La celebrarea de 1 an de la încoronare, cei doi i-au „donat” lui Carol al II-lea, pentru meritele aduse în dezvoltarea industriei grele românești 100 milioane lei. În paralel, Auschnitt și Malaxa primeau contracte cu statul din care scoteau profituri uriașe, iar în schimb, îl „finanțau” pe rege pentru serviciile oferite.

Ioan „Jean” Mihail (n. 1875, Craiova – d. 1936, București)

Domeniu: Terenuri, chirii

Ioan Mihail se trăgea dintr-o familie înstărită de macedoneni ce venise în Țara Românească încă de la începutul secolului XIX. Treptat, aceștia au acumulat proprietăți prin intermediul banilor luați de pe chiri, din arendă, iar averea neamului ajunge să fie moștenită și administrată de Ioan Mihail. Având în vedere poziția socială, latifundiarul se înrolează în viața politică, fiind membru al Partidului Conservator și ulterior deputat. Conform istoricilor, Ioan Mihail a fost unul dintre puținii conservatori ce au încercat să aducă în dezbaterea publică reforma agrară după Revolta de la 1907 și care susțineau acest program. În 1917, când jumătate din teritoriul țării se afla sub ocupație germană, Ioan Mihail vota pentru reforma agrară și implicit împroprietărirea țăranilor. Averea sa a căpătat o nouă dimensiune datorită capitalului pe care l-a primit ca despăgubire de la statul român, dar și din celelalte moșteniri pe care le mai primește. Milionarul avea la vremea respectivă sute de mii de pogoane de pământ sub administrare alături de sute de opere de artă. În perioada interbelică schimbă tabăra și trece de partea liberalilor. Pentru a ne da seama de avuția sa, Ioan „Jean” Mihail a rămas în istorie drept românul care a garantat cu averea sa un împrumut extern realizat de statul român pentru a depăși marea criză interbelică. Fără niciun moștenitor, proprietățile sale au fost donate statului român prin testament, iar în ziua de astăzi a rămas în urma sa doar un palat în Craiova care-i poartă numele.

Aristide Blank (n. 1883, București – d. 1960, Paris, Franța)

Domeniu: Bănci, presă

Tatăl său, Mauriciu Blank, era un evreu bancher care s-a stabilit în România în anii 1860. Alături de partenerul său de afaceri, Marmorosch, au deschis marea bancă Marmorosch Blank, care a împrumutat statul român în timpul Războiului de independență, dar și în multe alte situații. De la sfârșitul secolului XIX până la marea criză interbelică, banca a fost principala instituție prin care trecea capitalul străin ce era investit ulterior în economia românească. Aristide Blank a moștenit afacerea de la tatăl său, alături de acțiunile băncii. Mai mulți premieri sau miniștri din perioada interbelică, atât conservatori, țărăniști sau liberali, au avut funcții de conducere în banca Marmorosch Blank, cea mai importantă din prima jumătate a perioadei interbelice. În 1930, deficitul financiar ajunsese la 1,8 miliarde lei, iar în 1931 sărise la peste 3 miliarde lei. Banca sa a fost salvată de ajutoare de la statul român în valoare de sute de milioane de lei, iar Aristide Blank a rămas în istorie drept bancherul care a profitat de criza mondială pentru a se îmbogăți. Acesta deținea companii în domeniul transportului maritim și aerian, alături de ziarele Adevărul și Dimineața.