Infofinanciar > Lumea la zi > Militarii nord-coreeni veniți în Rusia sunt conduși de apropiat al lui Kim Jong Un
Lumea la zi

Militarii nord-coreeni veniți în Rusia sunt conduși de apropiat al lui Kim Jong Un

Militarii nord-coreeni veniți în Rusia sunt conduși de apropiat al lui Kim Jong Un
Foto: facebook

Este vorba despre generalul-colonel Kim Yong Bok. Bok este şeful adjunct al statului major al apărării din Coreea de Nord. El va supraveghea integrarea trupelor nord-coreene în armata rusă.

Kim Yong Bok alături de generalul-maior Sin Kum Cheol au fost identificaţi ca fiind generalii care supraveghează cei 10.000 de militari nord-coreeni aflaţi în Rusia.

Kim Yong Bok s-a aflat anterior la comanda unei unităţi de forţe speciale de 200.000 de militari, care au desfăşurat misiuni sub acoperire în Peninsula Coreea. Acesta a apărut în spaţiul publiccând preşedintele Putin a vizitat Coreea de Nord. Bok a fost identificat ca numărul trei în Armata Coreei de Nord.

În iulie 2020, generalul-colonel Bok a fost fotografiat alături de Kim Jong Un la o ceremonie militară, dar apoi a dispărut în mare parte din spaţiul public.

Generalul (rez.) Volodymyr Havrylov, fost ministru adjunct al apărării în Ucraina, a că militarii nord-coreeni nu au experienţa războiului modern şi a folosirii armelor de ultimă generaţie, aşadar, nu vor ridica prea multe probleme armatei ucrainene.

În acest sens, Kim Yong Bok ar putea fi trimis de Phenian pentru a învăţa din strategiile militare ale Rusiei. Adică din tehnicile de război modern. Aceste „lecţii” ar putea constitui paşii armatei nord-coreene spre o reformă militară. Una mult necesară într-un eventual conflict cu Coreea de Sud.