Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a anunțat că plata subvenției de 100 de euro pe hectar pentru sectorul vegetal, în cadrul programului de criză pentru Ucraina, și suma de 100 euro pentru fiecare echivalent de unitate de muncă (UVM) pentru sectoarele suin și avicol, pentru capacitatea de producție în condiții minime de bunăstare, va începe în jurul datei de 15 mai.
„Aşa cum am promis, fermierii vor primi 100 euro/hectar, respectiv 100 euro pentru UVM la porc şi pasăre. Fermierii vor primi aceşti bani chiar dacă plafonul estimat iniţial pentru plata despăgubirilor va fi depăşit. În acest sens avem în vedere o suplimentare a bugetului. Pentru a asigura cuantumul de 100 de euro tuturor beneficiarilor eligibili”, sunt declarațiile oferite de Florin Barbu, ministrul Agriculturii.
O decizie în privința plăților a fost luată de către echipa de conducere a MADR și APIA. Mai exact s-a stabilit că plățile vor începe în preajma zilei de 15 mai, informează romaniatv.net