Potrivit activiștilor de mediu, reprezentanți ai organizațiilor de apicultori și ai fermierilor mici și mijlocii din România, Ministerul Agriculturii încalcă legislația Uniunii Europene și amenință siguranța polenizatorilor și a cetățenilor prin noua aprobare a pesticidelor neonicotinoide.
Potrivit unui comunicat de presă, WWF România (World Wide Fund for Nature), în colaborare cu Federația Asociațiilor de Apicultură din România și Asociația fermierilor și țăranilor din România, condamnă ferm decizia ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale de a reintroduce utilizarea pesticidelor neonicotinoide, care sunt interzise la nivel european. Astfel, aceștia cer retragerea derogării și respectarea legislației europene. De asemenea, se dorește găsirea unor înlocuitori care nu pun viața oamenilor în pericol, conform Agerpres .