Infofinanciar > Info > Fonduri pentru fermierii din sectorul vegetal! 174.500 potențiali beneficiari
Info

Fonduri pentru fermierii din sectorul vegetal! 174.500 potențiali beneficiari

sector agricol sursa groupama
Foto: groupama

Un proiect de act normativ privind acordarea unui ajutor excepțional care să vină în sprijinul fermierilor din sectorul vegetal, a fost inițiat de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Se estimează un număr de  circa 174.500 potențiali beneficiari, cu o suprafață de aproximativ 144.170 hectare. Cuantumul ajutorului excepțional care se acordă beneficiarilor din sectorul vegetal este de 875 lei/ha, echivalentul sumei de 176,80 euro/ha, acordat pentru minim 0,1 ha inclusiv și maximum 200 ha inclusiv,dar nu mai mult de 35000 Euro. Schema de sprijin este destinată pentru cheltuieli angajate cu achiziția de resurse materiale necesare pentru aplicarea tehnologiei la suprafețelelor cu plantații pomicole și/sau cu arbuști fructiferi și/sau cu plantații viticole cu struguri pentru vin pe rod, potrivit MADR.

Cine beneficiază de ajutor

Beneficiarii schemei, după cum precizează actul normativ,  sunt

persoane fizice, 

persoane fizice autorizate, 

întreprinderi individuale şi întreprinderile familiale,

persoane juridice,  

grupuri și organizaţii de producători,  

structuri din domeniul cercetare, 

respectiv universităţi, 

institute şi staţiuni de cercetare-dezvoltare.

Pentru a accesa ajutorul excepțional, potențialii beneficiarii trebuie să îndeplinească următoarele condiții de eligibilitate:

  1. a) să solicite ajutorul excepțional;
  2. b) să fie înregistrați în evidențele Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură cu cererea unică de plată 2022;
  3. c) să achiziționeze resursele materiale pe bază de documente justificative, în perioada 24 februarie 2022 – 12 august 2022;
  4. d) să mențină suprafața aferentă culturilor pentru care beneficiază de ajutor excepțional, în anul de cerere 2023.

Cuantumul ajutorului excepțional care se acordă fermierilor din sectorul vegetal este de 875 lei/ha, echivalentul sumei de 176,80 euro/ha, acordat pentru minim 0,1 ha inclusiv și maximum 200 ha inclusiv,dar nu mai mult de 35000 Euro.

Se estimează un număr de  circa 174.500 potențiali beneficiari, cu o suprafață de aproximativ 144.170 hectare.

Resursele financiare totale necesare implementării schemelor de ajutor excepțional în sectorul agricol au o valoare de 126.150.673 lei, echivalentul sumei de 25.490.649 euro, care se asigură astfel:

        a) 63.075.336 lei, echivalentul sumei de 12.745.342 euro, finanțare externă nerambursabilă;

        b) 63.075.336 lei, echivalentul sumei de 12.745.342 euro, de la bugetul de stat în limita prevederilor bugetare aprobate pe anul 2022 pentru Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale cu această destinaţie.

Schema se aplică pe întreg teritoriul României, pentru producătorii agricoli care utilizează suprafețe cu plantații pomicole pe rod și/sau cu arbuști fructiferi și/sau cu plantații viticole pe rod cu struguri pentru vin, potrivit cererii unice de plată 2022, de minim 0,1 ha inclusiv și maxim 200 ha inclusiv indiferent dacă suprafața declarată în cererea unică de plată 2022 este mai mare de 200 ha și achiziționează resursele materiale necesare.