Infofinanciar > Info > Ministerul Agriculturii stă cu ochii pe retaileri. Va monitoriza adaosul comercial
Info

Ministerul Agriculturii stă cu ochii pe retaileri. Va monitoriza adaosul comercial

Florin Barbu, ministrul Agriculturii (sursă foto: Capital)
Sursa foto: Arhiva companiei

Florin Barbu, ministrul Agriculturii, a anunțat că instituția pe care o conduce va monitoriza, adaosul comercial practicat de retaileri. Controlul se va aplica pentru produsele procesate în România, dar şi cele din import.

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat că monitorizarea pentru retaileri se va aplica pentru ca să nu existe nicio practică comercială neloială. Respectiv să nu se introducă un adaos comercial mai mare pentru produsele româneşti.

Monitorizarea va fi realizată de un comitet de lucru. Din acesta vor face parte reprezentanţi din zona de retail și din zona de procesare. Acestora li se va adăuga un reprezentant al Consiliului Concurenţei, sub coordonarea MADR.

Am avut o discuţie cu retailerii, procesatorii, cu toată industria. Am hotărât, împreună, ca până pe data de 31 decembrie să constituim un comitet de lucru”, a explicat Florin Barbu. Ministrul Agriculturii a subliniat că este foarte important „să vedem produse româneşti la raft”.

„În fiecare săptămână se va întruni acest comitet, vom avea aceste date de la Consiliul Concurenţei. Și vom monitoriza foarte clar şi de la procesatori cu cât pleacă alimentele din unităţile de procesare şi ce preţuri au la raft”, a mai precizat Barbu, potrivit agerpres.