Infofinanciar > Info > Ministerul Agriculturii va acorda un ajutor de 1.500 de lei fermierilor. Care sunt criteriile de selecție și cum se poate aplica
Info

Ministerul Agriculturii va acorda un ajutor de 1.500 de lei fermierilor. Care sunt criteriile de selecție și cum se poate aplica

cereale Sursa foto Jurnalul
Sursa foto Jurnalul

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a înaintat un nou proiect de Ordonanță de Urgență ce are în vedere instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru fermierii afectați de seceta din această vară, care a dus la distrugerea unor culturi de bază.

Documentul a fost publicat pe site-ul oficial al instituției și are în vedere bugetul acordat, culturile vizate, persoanele eligibile și modul în care acestea pot beneficia de noul grant oferit de Ministerul Agriculturii. Aceste despăgubiri vor fi în valoare de maximum 1.500 lei/hectar, pentru un grad de afectare de 100%.

În urma raportului de constatare și evaluare a pagubelor la culturi înaintat de MADR, un număr de peste 16.740 fermieri au fost afectați de seceta pedologică și circa 250 mii ha cu culturi înființate în toamna anului 2021 au fost afectate în grade diferite cuprinse între 30% și 100% pe areale agricole importante. Culturile însumează grâu, secară, triticale, orz, orzoaică, ovăz și rapiță. Scopul acestei inițiative este de a combate efectele crizei economice și de a preveni o posibilă criză alimentară.

„În condițiile actuale generate de creșteri accentuate ale prețurilor la imputuri agricole, precum și la energie electrică și gaze naturale, în considerarea unei vulnerabilități financiare a fermierilor în condițiile date, este imperios necesar să se adopte măsuri urgente de reglementare prin instituirea unei scheme de ajutor de stat sub forma de grant financiar acordat producătorilor agricoli care au înființat culturi în toamna anului 2021 și au fost afectate de seceta pedologică, pentru a compensa parte din cheltuielile efectuate în perioada de la înființarea culturilor în toamna anului 2021 până la recoltare în anul 2022”, spune documentul oficial.

Ce criterii trebuie să îndeplinească beneficiarii

Conform informațiilor redate de Bugetul.ro, cei care beneficiază de acest ajutor trebuie să îndeplinească următoarele criterii:

-solicită ajutorul reprezentând grantul financiar prevăzut de prezenta ordonanță de urgență;

-dețin proces-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor, întocmit până cel târziu la data de 15 august 2022 inclusiv conform modelului prevăzut în anexa nr.3 la Regulamentul privind gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomene meteorologice periculoase având ca efect producerea secetei pedologice, aprobat prin Ordinul comun al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale și al ministrului afacerilor interne nr. 97/63/2020, cu modificările și completările ulterioare, pentru culturile agricole înființate în toamna anului 2021 și suprafețele afectate de seceta pedologică cu un procent de calamitare cuprins între 30% și 100%;

-sunt înregistraţi în evidenţele Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură cu cererea unică de plată 2022, din care se identifică culturile înființate în toamna anului 2021, respectiv grâu și/sau secară și/sau triticale și/sau orz și/sau orzoaică și/sau ovăz și/sau rapiță, precum și suprafețele de teren declarate aferente acestor culturi;

-nu sunt în dificultate, respectiv în reorganizare, în lichidare sau în faliment, la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului de stat, în baza evidențelor Oficiului Național al Registrului Comerțului.

În funcție de gradul de afectare ale culturilor, suma acordată diferă, începând cu procentul de 30% și până la 100%. Cuantumul grantului financiar unitar care se poate acorda se diminuează procentual corespunzător și se obține prin înmulțirea cuantumului maxim cu procentul de afectare prevăzut în procesul verbal de constatare pentru evaluarea pagubelor.

Bugetul de stat acordat este de 365.638,26 mii lei, iar dacă sumele necesare depășesc acest plafon, suma acordată va fi redusă proporțional pentru toți beneficiarii acestui ajutor de stat.

Documentele necesare

Beneficiarii care îndeplinesc criteriile de mai sus vor depune o cerere de solicitare a grantului financiar care cuprinde și declarația pe proprie răspundere că nu se află în reorganizare, lichidare sau faliment, conform evidenţelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, alături deurmătoarele documente:

-copie a documentului prevăzut la art.6 lit. b), adică procesul-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor

-copiile documentelor de identificare a coordonatelor bancare, precum banca comercială, codul IBAN, în care să fie virate sumele.