Infofinanciar > Info > Ministerul Economiei anunță noi finanțări. Start-Up Nation 2024 vine cu mai mulți bani
Info

Ministerul Economiei anunță noi finanțări. Start-Up Nation 2024 vine cu mai mulți bani

Ministerul Economiei anunță noi finanțări. Start-Up Nation 2024 vine cu mai mulți bani
Sursa foto: Arhiva companiei

Capital și InfoFinanciar au organizat marți, 16 aprilie, masa rotundă „Modele sustenabile de business”. Evenimentul a reunit reprezentanți ai MIPE și MEAT care au prezentat ce finanțări sunt acordate mediului privat pe programele de mediu și sustenabilitate.

Laurențiu Crîmu, director general PNRR Ministerul Investițiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), a prezentat în cadrul mesei rotunde ce finanțări sunt alocate în cadrul Planului Național.

„Avem în PNRR aproape 30 de miliarde de euro. Am încercat să acoperim cu aceste finanțări extrem de generoase majoritatea domeniilor. Într-o bună măsură am și reușit. La momentul actual suntem la jumătatea implementării PNRR. Până în prezent, România a primit, în baza progresului făcut, aproximativ 9,4 miliarde de euro. Avem cererea de plată trei care este într-o etapă finală de analiză la Comisia Europeană. Mai sunt și acolo aproape 2 miliarde de euro. Probabil că în lunile iulie, august, am putea să avem acest rezultat.”, a declarat reprezentantul MIPE.

Potrivit acestuia, „Componenta Green” este una dintre cele mai importante din PNRR, alături de digitalizare. Prin intermediul acesteia, Ministerul Mediului are la dispoziție trei componente de finanțări. În componenta trei, destinată managementului deșeurilor, bugetul alocat este 1.239 milioane de euro. Managementul integrat al deșeurilor include mai mult subcomponente și vizează, în principal, crearea de centre de aport voluntar la nivelul UAT-urilor. Apelul a fost lansat și s-au semnat contracte de peste 30% din valoarea alocării. Ceea ce arată un interes crescut al UAT-urilor în această zonă.

„Sunt alocări generoase și în POIM – 2 miliarde de euro din finanțări europene și 300 de milioane din bugetul de stat.”, a mai precizat Laurențiu Crîmu.

10.000 de finanțări prin Start-Up Nation

Subiectul finanțării a fost adus în discuție și de către Camelia Luciana Taină, director general al Direcţiei Generale Antreprenoriat şi Finanţări pentru IMM-uri, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT). Potrivit reprezentantului MEAT, ministerul pregătește și are deschise mai multe programe de finanțare.

„Cel mai cunoscut program, prin care sunt acordate 10.000 de finanțări nerambursabile la fiecare doi ani, este Start-Up Nation. Anul acesta am crescut alocația financiară nerambursabilă de la 40.000 de euro la 50.000 de euro. Finanțăm o gamă diversă de coduri CAEN, dar venim și cu o altă noutate în ediția din 2024 a acestui program. Vom avea cursuri de inițiere în pregătire antreprenorială, pentru tinerii între 18 și 30 de ani.”, a explicat reprezentantul MEAT.

Programe dedicate pentru antreprenoare

Camelia Taină a precizat că Ministerul Economie are în pregătire și un program destinat doamnelor antreprenor. Spre deosebire de ediția anterioară, programul este gândit ca unul de dezvoltare. Alocația financiară nerambursabilă pentru acest program va fi de 40.000 de euro, iar bugetul de 200 de milioane de lei. „Așadar, finanțăm 1.000 de doamne pentru proiecte de retehnologizare sau de implementare de noi tehnologii în companiile lor.”, a subliniat directorul

Conform reprezentantului MEAT, ministerul are în derulare și programe pentru întreprinderi mari. Unul dintre ele este Construct Plus, cu un buget de 150 de milioane de euro. Programul a fost deschis pe 8 aprilei și se va finaliza pe 8 mai. Alocația financiară nerambursabilă este de 200.000 de euro și acoperă 50% din valoarea cheltuielilor eligibile.

În pregătire și în consultare publică este și o schemă de ajutor de stat pentru industria prelucrătoare. „Ne dorim reluarea programelor cu tradiție instituite prin Legea IMM-urilor 346/2004. Este vorba de programele de micro-industrializare, comerț și acceleratoare de afaceri. Sunt în plină implementare și urmează să fie semnate contractele de finanțare. Pe fiecare dintre aceste linii sunt 110-120 de beneficiari a câtre 100.000 de euro maxim.”, a mai anunțat Camelia Taină.