Infofinanciar > Info > Ministerul Educației a stabilit valorile burselor. Se dau până la 3.200 de lei
Info

Ministerul Educației a stabilit valorile burselor. Se dau până la 3.200 de lei

studenti 250 de lei (sursă foto: dailybusiness.ro)
Sursa foto: Arhiva companiei

Valorile burselor acordate pot porni de la 900 de lei și ajunge până la 3.200 de lei, conform Ordinului ministrului Educației.

Prin Ordinul ministrului Educației 6.494/2023, publicat în Monitorul Oficial, au fost stabilite oficial valorile burselor pe care le pot primi studenții. Condiția este ca aceștia să fie înscriși la instituții de învățământ de stat, cu frecvență.

Astfel valorile burselor pe care aceștia le vor primi în anul universitar 2023-2024 sunt de:

– 900 de lei, cuantumul minim al bursei sociale.

– 3.158 de lei, burse de studiu pentru licență didactică cu dublă specializare, respectiv pentru masterat didactic.

– 3.200 de lei, cuantumul bursei pentru studenții doctoranzi în anul III și IV de studii.

Totodată, ordinul mai prevede acordarea de burse de excelență olimpică studenților din cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat în anul I, care au obținut olimpiadele școlare internaționale. Sumele acordate sunt:

– 3.300 de lei pentru premiul I.

– 2.475 de lei pentru premiul II.

– 1.650 de lei pentru premiul III.

Ce tipuri de burse se acordă

Conform prevederilor Ministerului Educației, în anul universitar 2023-2024 se vor acorda opt categorii de burse. Finanțarea lor se va face în principal de la buget, dar și din alte surse atrase de universități.

Cele opt tipuri de burse sunt:

– Burse de studiu.

– Burse sociale.

– Burse de performanță.

– Burse de excelență olimpică.

– Burse pentru masterat didactic.

– Burse pentru învățământ dual.

– Burse speciale.

– Burse de performanță sportivă.

În afara acestora mai pot fi acordat și burse pe bază de contract. Acestea pot fi acrodate de operatorii economici, organizaţii nonguvernamentale sau persoane fizice și persoane juridice.

Care sunt condițiile

Bursele de studiu se acordă în limita bugetului alocat cu această destinație și în conformitate cu metodologia proprie a instituției de învățământ superior de stat. Cuantumul acestora este egal cu salariul net al unui profesor debutant.

Bursele sociale se acordă studenţilor proveniţi din medii socioeconomice defavorizate, din familii defavorizate şi celor pentru care s-a dispus ca măsură de protecţie plasamentul. Cuantumul acestor burse este stabilit de senatul universităților, în limita fondurilor disponibile.

Bursele de performanță se acordă studenţilor din învăţământul superior de stat, înmatriculaţi la programe de studii universitare cu frecvenţă. Pot fi acordate studenţilor care îndeplinesc cel puțin unul dintre următoarele criterii: au obţinut rezultate deosebite la învăţătură sau au obţinut performanţe ştiinţifice, inovaţie şi brevete. Bursele de performanță se pot acorda începând cu anul II, pentru o perioadă de un an calendaristic. Valoarea bursei de performanţă este mai mare decât cuantumul bursei sociale.

Bursele de excelență olimpică sunt acordate studenților din cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat înmatriculați în anul I care au obținut premiile I, II sau III la olimpiadele școlare internaționale recunoscute de Ministerul Educației. Ele se acordă pe toată durata studiilor universitare de licență. Valoarea minimă va fi stabilită prin ordin al ministrului Educației.

Bursele pentru masterat didactic sunt acordate studenților care frecventează cursurile de aces tip într-o instituție de învățământ superior de stat. Cuantumul acestora este egal cu salariul net al unui profesor debutant.

Bursele pentru învățământ dual se acordă studenților înscriși la un astfel de program de studii și care îndeplinesc condițiile stabilite prin metodologiile proprii fiecărei universități. Cuantumul bursei urmează să fie stabilit ulterior, prin ordin al ministrului Educației.

Bursele speciale pot fi acordate studenţilor care au obţinut performanţe cultural-artistice deosebite sau pentru implicarea în activităţi extracurriculare şi de voluntariat. Condițiile de acordare sunt stabilite prin metodologiile proprii universităților.

Bursele de performanță sportivă sunt acordate studenţilor care au obţinut rezultate sportive deosebite. Condițiile de acordare sunt stabilite prin metodologiile proprii universităților, conform avocatnet.