Infofinanciar > Info > Ministerul Educației prezintă calendarul examenelor de definitivat. Când vor susține profesorii problemele
Info

Ministerul Educației prezintă calendarul examenelor de definitivat. Când vor susține profesorii problemele

Profesori o să fie plătiți în funcție de performanțe
Sursa foto: Arhiva companiei

Ministerul Educației face anunțuri importante pentru profesorii care vor susține definitivatul.

Ministerul s-a adresat profesorilor care urmează să susțină în acest an școlar definitivatul. Astfel, proba scrisă va avea loc cu aproape două săptămâni mai devreme decât anul trecut.

”Important pentru profesorii care susţin în anul acesta şcolar definitivatul: proba scrisă va avea loc cu aproape două săptămâni mai devreme decât anul trecut”, declară ministerul într-o postare.

A fost prezentat calendarul de organizarea şi desfăşurare a examenului naţional pentru definitivare în învăţământul preuniversitar. Perioada în care se aplică aceste precizări este anul şcolar 2024-2025.

În acest context, până la data de 10 octombrie 2024 are loc înscrirea candidaţilor. Până pe data de 30 mai 2025 se vor efectua inspecțiilor de specialitate.  Proba scrisă pentru definitivat are loc în data de 8 iulie 2025. Pe 15 iulie vor fi afişate rezultatele iniţiale.

În perioada 15-16 iulie 2025 vor fi înregistrate contestaţiile. Pe 21 iulie 2025 sunt prezentate rezultatele finale, conform news.ro.