Ministerul Finanțelor a realizat un proiect prin care își dorește să implementeze noi schimbări în Codul fiscal. Acest plan vizează diverse domenii de activitate și categorii de oameni. O schimbare are în vedere creșterea salariilor pentru cetățenii obișnuiți ai României care au venituri pragul de 2.000 de lei. Majorarea va fi de 15%.
Există două feluri de deducere personală: una suplimentară și una de bază. Cea suplimentară o vor primi, confrom România TV, tinerii ce nu au mai mult de 26 de ani și care obțin lunar venituri ce depășesc cu maximum 2.000 de lei nivelul la care se situează salariul minim brut în România. Deducerea personală cu caracter suplimentar va reprezenta 15 puncte procentuale din minimul de salariu brut pe care statul îl pune la dispoziție.
Ajutor pentru părinții care au copii minori înscriși la școală
Această măsură vizează și copiii minori. Părinții, care au copiii sub 18 ani și înscriși într-o instituție de învățământ vor primii 100 de lei. Această sumă este acordată pentru fiecare copil, iar sprijinul nu ține cont de salariul pe care îl obțin adulții.
În momentul de față, există mai multe sume de bani pe care persoanele le primesc sub forma unui astfel de sprijin. În primul rând, angajații care au pe lună un venit brut ce nu depășește suma de 1.950 de lei și nu are pe nimeni în întreținere, va primi 510 lei. În cazul în care o persoană are același nivel salarial, dar deja are mai mulți oameni în întreținere, de la patru în sus, deducerea este în valoare de 1.310 lei.
În cazul persoanelor care câștigă în urma activității de la locul de muncă un salariu brut care pornește de la 1.951 de lei și se duce până la maximum 3.600, deducerile vor scădea din punct de vedere valoric, conform România TV. De asemenea, oamenii care obțin un salariu brut care depășește pragul de 3.600 de lei nu vor beneficia de astfel de deduceri.
Alte prevederi ale proiectului
De asemenea, acest proiect elaborat de Ministerul Finanțelor are în vedere și alte schimbări. Una dintre ele vizează următoarele domenii de activitate: construcții, industria producătoare de alimente și sectorul agricol. Se dorește ca pragul valoric al facilităților să scadă cu 20.000 de lei, mai exact de la 30.000 să ajungă la 10.000.
O altă măsură este sporirea accizelor la țigări și la două tipuri de băuturi: cele care conțin alcool și cele care sunt îndulcite prin folosirea zahărului. Această măsură are rolul de a-i determina pe cetățeni să nu mai cumpere astfel de produse sau să le achiziționeze într-o cantitate mai mică.