Infofinanciar > Info > Ministerul Finanțelor lansează o nouă emisie a titlurilor Tezaur
Info

Ministerul Finanțelor lansează o nouă emisie a titlurilor Tezaur

Ministerul Finanțelor lansează o nouă emisie a titlurilor Tezaur

Ministerul Finanțelor lansează o nouă sesiune de achiziționare a titlurilor de stat Tezaur, începând de luni 9 septembrie. Obligațiunile pot fi cumpărate cu maturități de 1 an, 3 ani și 5 ani cu dobânzi anuale de 5,80, 6,60 și 7%.

În intervalul 9 septembrie-3 octombrie, titlurile de stat Tezaur se pot achiziționa online doar de persoanele fizicie incluse în baza de date SPV pentru titlurile lansate prin intermediul unităților Trezoreriei Statului. Pot fi realizate online următoarele operațiuni:

  • deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată;
  • subscriere titluri de stat TEZAUR,
  • virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar, un alt cont de subscriere, sau un cont JUNIOR.

De asemenea, în intervalul 9 septembrie-4 octombrie, titlurile de stat Tezaur pot fi cumpărate de la unitățile Trezoreriei Statului. În același timp, tilurile se pot achiziționa între 9 septembrie – 3 octombrie de la ghișeele Poștei Române din mediul urban, iar în intervalul 9 septembrie – 2 octombrie de la ghișeele Poștei din mediul rural.

Dobânda este anuală și se plătește la termenul stipulat în prospectul de emisiunea. Totodată, titlurile de stat emise prin Programul Tezaur sunt transferabile și pot fi cumpărate în avans. Investitorii pot efectua una sau mai multe subscrieri. Prin depunerea unei cereri, investitorii pot solicita anula subscrierile deja efectuate doar în perioada de subscriere, scrie Ziarul Financiar.