Ministerul Mediului va acorda pentru prima dată prime în bani pentru fiecare hectar de pădure nou înființată. Mircea Fechet a precizat că sumele vor veni din Programul Național de Redresare și Reziliență pentru investiții în împăduriri, reîmpăduriri și păduri urbane.
Mircea Fechet: ”Particularitatea perioadei în care ne aflăm este aceea că avem niște finanțări substanțiale din PNRR. Nu doar pentru înființarea de noi suprafețe de pădure, dar și pentru păduri urbane. Și pentru înființare de pepiniere, pentru că noile suprafețe ce urmează a fi înființate pretind și puieți. Din acest punct de vedere am considerat util să finanțăm și astfel de investiții. Aș mai adăuga faptul că pentru prima oară în istoria Administrației Fondului pentru Mediu și în istoria Ministerului Mediului, se acordă o primă de sechestrare a carbonului, o numim valoare de 456 de euro pe an pentru fiecare hectar de pădure nou înființată”.
Înființarea de păduri este disponibilă atât pentru persoanele fizice, cât și pentru instituțiile de stat.