Ministerul Muncii din România a lansat recent un program național destinat tinerilor, prin care aceștia vor putea beneficia de ucenicie plătită.
Programul se adresează tinerilor cu vârste sub 30 de ani, oferindu-le oportunitatea de a învăța meserii căutate pe piața muncii, dar și de a primi un salariu pe durata stagiilor de ucenicie. Acesta face parte dintr-un proiect mai amplu de formare profesională și integrare pe piața muncii. Salariile oferite variază între 5.764 și 7.262 de lei, în funcție de domeniul ales.
Pentru a încuraja participarea tinerilor în acest program, autoritățile române au prevăzut finanțări din fonduri europene și din bugetul de stat. În plus, angajatorii care decid să angajeze ucenici vor beneficia de sprijin financiar substanțial, în scopul de a reduce povara financiară a acestora și de a stimula angajarea tinerelor talente.
Meseriile cele mai căutate în cadrul acestui program includ domenii precum sudura, electricitatea, instalațiile sau tinichigeria, care au o cerere ridicată pe piața muncii din România și din Uniunea Europeană. În acest sens, Ministerul Muncii speră să contribuie la formarea unor tineri bine pregătiți, capabili să facă față cerințelor pieței de muncă. De asemenea, scopul este de a sprijini dezvoltarea unor meserii tehnice, care sunt tot mai greu de acoperit.
Ministerul Muncii în sprijinul tinerilor
Programul de ucenicie este unul dintre pașii importanți către reducerea deficitului de forță de muncă în domenii tehnice. De asemenea, acesta va contribui la integrarea tinerilor în sistemul economic, oferindu-le atât cunoștințele teoretice, cât și experiența practică necesară pentru a avea succes pe piața muncii.
„Prin acest program prin care le deschidem tinerilor sub 30 de ani drumul pentru un început în carieră. Prin proiectul START, înveți o meserie, câștigi experiență și ai un loc de muncă în care ești plătit în acest timp în care înveți. Programul este finanțat cu 30 de milioane de euro din fonduri europene și de la bugetul de stat, iar angajatorii primesc câte 2.250 de lei pe lună pentru fiecare ucenic pe care l-au angajat”, a declarat Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, potrivit Economedia.
Exemple de salarii pentru câteva dintre cele mai căutate meserii:
• sudor 5.764 de lei pe lună
• sculer matrițer 6355 de lei pe lună
• instalator 6.672 de lei pe lună
• electrician 7.262 de lei pe lună
• tinichigiu 6147 de lei pe lună
Această inițiativă face parte dintr-o serie de măsuri menite să sprijine tinerii să-și construiască o carieră stabilă și să reducă șomajul juvenil în România. În același timp, guvernul român își dorește ca tinerii să poată accesa mai ușor locuri de muncă bine plătite, care să le asigure o viață mai bună și mai stabilă.
Pentru mai multe informații detaliate despre program și pentru a afla cum se pot înscrie tinerii, aceștia pot consulta site-ul Ministerului Muncii.
![](https://www.infofinanciar.ro/wp-content/uploads/2022/04/infofinanciar_logo.png)