Infofinanciar > Lumea la zi > Ministrul de externe nord-corean a ajuns la Moscova! Occidentul, din ce în ce mai îngrijorat
Lumea la zi

Ministrul de externe nord-corean a ajuns la Moscova! Occidentul, din ce în ce mai îngrijorat

Rusia Coreea de Nord (sursă foto: english.aawsat.com)
sursă foto: arhiva companiei

Ministrul nord-coreean de externe, Choe Son Hui, se află săptămâna aceasta în Rusia. Oficialul de pe Phenian ajunge la Moscova pentru a purta discuții cu omologul său, Serghei Lavrov. Cei doi vor avea în vedere legăturile economice, politice și militare și modalitățile prin care să le întărească.

Choe a sosit duminică, 14 ianuarie, la Moscova și a fost întâmpinată de oficiali din cadrul Ministerului rus de Externe și al ambasadei nord-coreene. Asta a relatat luni, 15 ianuarie, agenția de presă de stat KCNA. Pe măsură ce izolarea internațională a Rusiei ar reprezenta un fenomen din ce în ce mai accentuat, analiștii spun că Moscova a valorifică tot mai mult legăturile cu Coreea de Nord. În ceea ce privește Coreea de Nord, relațiile cu Rusia nu au fost întotdeauna la fel de bune ca în perioada de apogeu a Uniunii Sovietice. Dar țara culege acum beneficiile din nevoia de prieteni a Moscovei.

Vizita lui Choe este programată să dureze până miercuri, 17 ianuarie, a anunțat ministerul rus de externe. Iar vizita are loc în contextul în care Statele Unite și aliații săi au acuzat Moscova că a lansat rachete balistice de fabricație nord-coreeană și alte arme împotriva unor ținte din Ucraina. Moscova și Phenian au negat tranzacțiile cu arme. Dar au promis să aprofundeze cooperarea pe toate planurile și au organizat o serie de întâlniri la nivel înalt începând de anul trecut. Inclusiv un summit între președintele rus Vladimir Putin și liderul nord-coreean Kim Jong Un în Rusia.

Ministrul de externe nord-corean a ajuns la Moscova

„Având în vedere că relația Rusia-Coreea de Nord se anunță a fi destul de problematică pentru restul lumii, Lavrov și Choe pot, practic să discute orice”, a declarat Artyom Lukin, de la Universitatea Federală din Extremul Orient din Rusia. „Dacă se întâlnește cu președintele rus, acesta poate fi un alt indiciu că Putin va vizita Phenianul în acest an”. Lukin a declarat că, având în vedere numărul mare de lansări de rachete nord-coreene, cel mai recent test nu a avut probabil nicio legătură cu călătoria lui Choe.

Un semn izbitor ce demonstrează că legăturile dintre cele nouă state sunt din ce în ce mai puternice a venit în iulie 2023. Atunci când ministrul rus al apărării, Serghei Shoigu, a călătorit la Phenian și a vizitat o expoziție de arme. La această expoziție au fost prezentate și rachetele balistice interzise de Nord.

Occidentul, din ce în ce mai îngrijorat

Această vizită a lui Lavrov a fost apoi urmată de călătoria lui Kim în Rusia. Evenimentul a reprezentat prima sa vizită în străinătate de la începutul pandemiei COVID-19. „Pe scurt, Coreea de Nord se simte din ce în ce mai nesigură și vulnerabilă față de Coreea de Sud”, a declarat Lukin. „Rusia este în prezent singura putere care poate contribui la creșterea securității militar-strategice a Phenianului”. Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova, a declarat că vizita va include negocieri, dar nu a dat mai multe detalii.

Ea a precizat, însă, că deplasarea va stârni speculații din partea Occidentului. „Occidentalii prezintă în mod constant povestea că Rusia se comportă cumva diferit, că nu are dreptul să comunice cu Coreea de Nord”, a declarat Zakharova duminică pe canalul de televiziune de stat Rossiya-1. „Avem dreptul de a face tot ceea ce considerăm necesar. Asta ținând cont de faptul că declarăm în mod constant respectarea dreptului internațional”, citează Reuters.