Infofinanciar > Lumea la zi > Ministru francez, vizită la Kiev! Se insistă pe continuitatea susținerii militare din partea Parisului
Lumea la zi

Ministru francez, vizită la Kiev! Se insistă pe continuitatea susținerii militare din partea Parisului

sébastien lecornu lemonde.fr
sursă foto: lemonde.fr

Din partea Guvernului de la Paris, în ziua de miercuri, 28 decembrie, ministrul Forțelor Armate, Sébastien Lecornu, a efectuat o vizită ofială în Kiev unde a avut parte de o discuție cu omologul său ucrainean Oleksii Reznikov. Această deplasare întărește încă o dată susținerea din partea Franței față de Kiev și armata sa.

Această vizită oficială din partea unui oficial de la Paris vine ca urmare a unei conferințe internațională organizată de autoritățile franceze la data de 13 decembrie, conferință ce a avut ca scop întărirea și consolidarea relațiilor țărilor europene cu Ucraina, stat aflat în război de mai bine de 10 luni de zile. Deplasarea lui Sébastien Lecornu la Kiev are rol de declarație a continuității susținerii pe plan militar.

Franța, în războiul din Ucraina

Liderul francez, Emmanuel Macron, a anunțat deja de săptămâna trecută faptul că din țara sa vor porni în viitorul apropiat un transport de lansatoare de rachete și sisteme de artilerie către Ucraina. Asta după ce, în cele 10 luni de conflict, autoritățile de la Paris au mai trimis 18 sisteme de artileri, model Caesar, având o rază de acțiune de 40 de kilometri. La acestea s-au adăugat numeroase rachete antitanc, sisteme antiaeriene şi vehicule blindate, potrivit mediafax.ro.

Iar de această dată, vizita lui Sébastien Lecornu are și un mesaj simbolic: „El va aduce în special un omagiu morților la monumentul Eroilor din Kiev și se va întâlni cu omologul său ucrainean, Oleksi Reznikov”, au precizat reprezentanții Ministerului Forțelor Armate de la Paris într-un comunicat.

Aceasta este prima vizită în Ucraina a ministrului francez al Apărării de la începutul ofensivei rusești din februarie. Lecornu, anterior ministru pentru teritoriile franceze de peste mări, a fost numit noul ministru francez al apărării în luna mai, preluând locul lui Florence Parly.

Iarna ucraineană

Între timp, pe teren, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a criticat „teroarea” rusă după ce bombardamentele au făcut sâmbătă 10 morți și 55 de răniți într-o piață din orașul Kherson. Guvernatorul regional Iaroslav Yanushevych a raportat că 55 de persoane au fost rănite în atac, dintre care 18 sunt în stare gravă.

Șeful regiunii Kherson, instalat de Rusia, Vladimir Saldo, a declarat pe Telegram că bombardamentul a fost „o provocare dezgustătoare” a Ucrainei, folosită pentru a da vina pe Rusia. Într-un discurs adresat națiunii cu ocazia Ajunului Crăciunului, Zelenski și-a îndemnat compatrioții să persevereze în această iarnă grea, în ciuda absenței celor dragi morți sau exilați, a întreruperilor de curent, a distrugerilor și a amenințării bombardamentelor.

„Lacrimile vor fi înlocuite de bucurie, disperarea va fi urmată de speranță, iar moartea va fi cucerită de viață”, a spus el. „Ne vom celebra sărbătorile! Ca întotdeauna. Vom zâmbi și vom fi fericiți. Ca întotdeauna. Diferența este una singură: nu vom aștepta un miracol, pentru că îl vom crea noi înșine”.