Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a semnat Tratatul privind conservarea şi utilizarea durabilă a biodiversităţii marine în zonele din afara jurisdicţiei naţionale.
Potrivit unui comunicat al MAE, transmis joi de Agerpres, semnificaţia politică a tratatului este deosebită. Demonstrând nivelul actual de ambiţie al comunităţii internaţionale, interesul pentru protecţia mediului şi protecţia oceanelor.
„Tratatul, adoptat la 19 iunie 2023, prin consens, după aproximativ 20 de ani de negocieri. Vine în aplicarea Convenţiei privind dreptul mării de la Montego Bay. Și reglementează aspecte privind conservarea şi utilizarea durabilă a biodiversităţii marine în zonele din afara jurisdicţiei naţionale. Precum: conservarea resurselor genetice marine şi protecţia biodiversităţii inclusiv prin stabilirea unor arii marine protejate, modul de realizare a evaluării impactului asupra mediului, modul de împărţire a beneficiilor, transferul de tehnologie şi consolidarea capacităţilor statelor în curs de dezvoltare”, precizează Ministerul de Externe, conform Digi24.