Infofinanciar > Info > Ministrul Agriculturii lămurește ce se întâmplă cu creditele pentru fermieri. Nu este necesar decât procesul verbal de calamitate
Info

Ministrul Agriculturii lămurește ce se întâmplă cu creditele pentru fermieri. Nu este necesar decât procesul verbal de calamitate

Florin Barbu, ministrul Agriculturii (sursă foto: Capital)
Sursa foto: Arhiva companiei

Ministerul Agriculturii pregătește o nouă modalitate de a gestiona riscul de secetă. Culturile agricole au fost afectate grav de lipsa precipitațiilor.

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu a declarat că pe parcursul acestei săptămâni au fost prezentate măsuri extrem de importante pentru fermierii români.

Acesta a promis diverse modalități de compensare ale daunelor cauzate de secetă. „Săptămâna aceasta, am prezentat patru măsuri foarte importante pentru fermierii români. Prima măsură, prin care am discutat cu o companie de stat, Exim Bank, astfel încât în anul agricol 2025 să putem asigura şapte milioane de hectare cu o primă de despăgubire până la 3.000 euro pe hectar pentru fiecare fermier. Lucrul acesta îl vom face printr-un mecanism realizat între Ministerul Agriculturii, APIA şi Exim Bank Asigurări”, spune oficialul.

Barbu a sugerat că odată cu aplicarea acestei soluții, fermierii vor primi banii de asigurări. Ulterior și băncile vor da drumul la creditare. „Bineînţeles, odată activat acest mecanism, fermierii vor primi prima de asigurări. Din discuţiile pe care le-am avut cu sistemul bancar din România, automat şi băncile vor da drumul la creditare. Un al doilea mecanism foarte important pe care l-am făcut este acordarea de credite pentru fermieri. Acestea sunt primite în această perioadă cu o dobândă de 1,95, fixă, ROBOR-ul fiind achitat de către statul român. Astfel, fermierii pot să-şi achite toate obligațiile, vorbim de rate şi dobânzi la creditele care le au pentru anul 2023-2024”, subliniază ministrul Agriculturii.

Fermierii sunt scutiți până în 2025

Chiar mai mult de atât, a fost luată decizia de a suspenda toate creditele de marjă fixă de 2% plus ROBOR. Schimbarea va ține până la 31 decembrie 2025. În plus, a treia măsură ar fi reprezentată de suspendarea executării silite a fermierilor. Aici este vorba de biletele de ordin.

A patra măsura conform oficialului este: „Foarte importantă – suntem în finalizare cu procesele-verbale de calamităţi în proporţie de 80%, ne-am asumat termenul de 15 septembrie. Fermierii sigur vor primi despăgubirea pe care am discutat-o atât cu domnul premier Marcel Ciolacu, cât şi cu ministrul de finanţe – 1.000 de lei pe hectar”.

Explicația ministrului Agriculturii

Florin Barbu a mai explicat și cum se poate obține suspendarea ratelor la credite.

Trebuie îndeplinită o singură condiție. „O singură condiţie trebuie să îndeplinească, să aibă proces-verbal de calamitate. Deci sprijinul este acordat celor care au avut secetă, fiind o stare de fapt, şi beneficiază de toate aceste măsuri de suspendare atât a executării silite, cât şi a suspendării ratelor, cât şi a acordării de credite cu 1,95, chiar dacă au avut întârzieri la bancă până la risc de G în baza de date, adică peste 180 de zile, toţi fermierii care au proces-verbal de calamitate în 2023 şi 2024″, a precizat ministrul.

Suprafața țintă de irigat

Conform acestuia, suprafaţa maximă de irigat în România este de 2,7 milioane de hectare.

În contextul actual, au fost irigate doar 1,6 milioane de hectare. „În momentul de faţă, am irigat anul acesta 1,6 milioane de hectare. Am alocat fonduri foarte importante de la bugetul de stat în continuare pentru a ne atinge ţinta de 2,7 milioane de hectare în următorii patru ani. Am alocat o sumă de 500 de milioane de euro din Programul Naţional Strategic, practic din fonduri europene pentru fermieri. Un sprijin de 1,5 milioane de euro pentru a-şi reabilita infrastructura secundară de irigaţii. Practic să-şi achiziţioneze echipamentele, să putem închide acest ciclu, infrastructură principală secundară şi echipament de irigat. Toate aceste forme de sprijin sunt 100% de la bugetele europene, fermierii nu au nicio contribuţie”, a punctat Florin Barbu, conform radioromania.