Ministrul Economiei din Austria, Martin Kocher, avertizează că Uniunea Europeană trebuie să se pregătească pentru o recesiunea îndelungată, care ar putea dura chiar în următorii 10 ani. Potrivit acestuia, cauza principală va fi criza forței de muncă și creșterea ratei șomajului, motiv pentru care trebuie luate măsuri pentru păstrarea acesteia.
Conform declarațiilor ministrului, Uniunea trebuie să ia măsuri pentru crearea unui cadru care să atragă forță de muncă, în special personal calificat, prin adoptarea de reforme asupra impozitării muncii și oferirea de stimulente pentru angajați.
UE va intra în criza forței de muncă
Criza forței de muncă, în special a personalului calificat, va continua să fie una dintre principalele provocări pentru întreaga Uniune Europeană mult timp de acum înainte, a avertizat marţi ministrul austriac al Economiei, conservatorul Martin Kocher, relatează agenţia EFE.
”Marea sarcină a guvernelor în următorii 10 sau 15 ani” va fi să-şi facă ţările mai atractive pentru companii, a transmis ministrul austriac.
Potrivit declarațiilor lui Kocher, pentru a face faţă acestei provocări, Europa va trebui să adopte reforme şi măsuri ”nu doar privind investiţiile şi impozitarea capitalului, ci şi asupra impozitării muncii şi elaborării de norme” în domeniul muncii care să atragă forţa de muncă.
”Este vorba despre îmbunătăţirea calificărilor, oferirea de stimulente adecvate pentru integrarea rapidă a şomerilor pe piaţa muncii” şi despre adoptarea unor măsuri favorabile ”echilibrului între muncă şi familie”, transmite Știri pe Surse.
De asemenea, mai estimează ministrul austriac, este nevoie de facilitarea şi accelerarea ”imigraţiei provenite atât din Uniunea Europeană cât şi din afara ei”, a adăugat ministrul. Această declarație vine în opoziție cu atitudinea exprimată anterior de Guvernul de la Viena cu privire la problema migrației care face presiuni pe economia națională, după spusele oficialităților.
Se preconizează creșterea ratei șomajului
Acesta a explicat că pe piaţa muncii intră acum grupuri de populaţie reduse numeric ”şi la fel va fi în următorii zece ani”, anticipează ministrul austriac. Acest lucru se datorează faptului că generația de baby-boomeri a ajuns la pensie, iar generațiile care din urmă nu au mijloacele necesare pentru a acoperi necesarul de pensii în viitor.
În cazul Austriei, remarcă acesta, criza forţei de muncă şi efectele economice ale invaziei ruse în Ucraina sunt singurele care frânează creşterea economică. În ciuda previziunilor cu privire la șomaj, multe companii se află în căutare de noi angajați și se plâng de lipsa de personal.
„Desigur, acest lucru se datorează și faptului că firmele știu că, dacă concediază acum, vor avea dificultăți în a găsi angajați în următoarea perioadă de creștere, care va veni cu siguranță – și sperăm că în curând”, a mai spus ministrul austriac, potrivit Capital.
Faptul că există atât de multe locuri de muncă neocupate sugerează că este nevoie de o schimbare pentru a atrage noua forță de muncă, ceea ce înseamnă salarii și oferte de muncă mai atractive pentru angajați.