Sebastian Burduja are planuri ambițioase pe zona de sustenabilitate. Ministrul Energiei vrea ca România să fie un pionier în domeniul captării și stocării bioxidului de carbon.
Sebastian Burduja își dorește ca România să fie un pionier și în domeniul captării și stocării bioxidului de carbon. Ministrul Energiei susține că o poate face, așa cum a reușit în domeniul hidrogenului. Domeniu în care țara noastră are prima schemă de ajutor de stat aprobată la nivel european.
„Acolo avem un program dedicat. Vor fi sume și mai mari disponibile și așteptăm, după ce noi am efectuat deja o consultare de piață. Așteptăm lansarea acestui apel important, pe care o vedem fezabilă în a doua parte a acestui an. În ceea ce privește Carbone Capture and Storage, cu siguranță este o nevoie și în sectorul energetic, și în sectorul industrial. Este un subiect de interes la nivel european.“, a precizat Sebastian Burduja.
În ceea ce privește captarea și stocarea bioxidului de carbon, ministrul Energiei a precizat că a discutat deja crearea unei infrastructuri de transport în domeniu, conform adevarul.