Infofinanciar > Info > Burduja a explicat cum va evolua prețul la energie. Cât mai durează compensarea
Info

Burduja a explicat cum va evolua prețul la energie. Cât mai durează compensarea

Burduja a explicat cum va evolua prețul la energie. Cât mai durează compensarea
Sursa foto: Arhiva companiei

Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a explicat cât va mai fi menținută compensarea pentru prețul la energie.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat că plafonul pentru prețul la energie va fi menţinut până în martie 2025. Potrivit acestuia, de la această dată va urma o creștre treptată. Nu este exclusă însă nici menținerea schemei.

„După martie 2025, în funcţie de evoluţia pieţei, poate să continue această schemă. Sau să ajustăm anumite plafoane. (…) Toate aceste opţiuni sunt pe masă. Urmează ca, împreună cu toţi cei implicaţi în acest sistem, să definim ce se va întâmpla după. Va fi o evoluţie treptată, transparentă şi predictibilă. Pentru că e important atât pentru consumatori, cât şi pentru distribuitori şi producători”, a declarat ministrul Energiei.

Potrivit lui Burduja, până în martie 2025 nu se va interveni pe această schemă de compensare.

„Avem o lege care plafonează preţurile la gaze naturale şi energie electrică. Aceasta a dus românilor al patrulea cel mai ieftin gaz din Uniunea Europeană. Pentru energie electrică sunt peste 5 milioane de gospodării care plătesc lunar o factură de 35 de lei. Este o factură absolut rezonabilă. Statul a făcut acest efort pentru a-i proteja pe români în condiţiile unei evoluţii impredictibile a pieţei. Guvernul face acest efort ca să menţină o stabilitate pentru clientul final.”, a declarat miniistrul, conform stiripesurse.