Infofinanciar > Info > Ministrul Energiei: „Avem condiții optime pentru ca în această iarnă să fie asigurată alimentarea neîntreruptă”
Info

Ministrul Energiei: „Avem condiții optime pentru ca în această iarnă să fie asigurată alimentarea neîntreruptă”

ministrul energiei, sursa foto economica
sursa foto economica

Sunt condiţii optime pentru ca în această iarnă să fie asigurată alimentarea neîntreruptă şi la parametrii normali cu energie electrică şi gaze naturale, atât pentru populaţia României cât şi pentru entităţile economice şi rezidenţiale, spune ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

„ Astăzi, 01.11.2023, la sediul Dispeceratului Energetic Naţional, a avut loc prima şedinţă a Comandamentului energetic de iarnă, organizat în conformitate cu prevederile HG nr. 877 din 20 septembrie 2023 pentru aprobarea măsurilor privind nivelul de siguranţă şi securitate în funcţionare a Sistemului electroenergetic naţional, precum şi a măsurilor în legătură cu realizarea stocurilor de siguranţă ale acestui sistem în ceea ce priveşte combustibilii şi volumul de apă din lacurile de acumulare pentru perioada 1 noiembrie 2023-31 martie 2024”, anunţă Ministerul Energiei, potrivit MediaFax.