Ministrul de interne al Franţei a spus că nu poate exclude o eventuală implicare străină în sabotajul căilor ferate. Evenimentul de ieri a provocat haos înainte de deschiderea Jocurilor Olimpice.
Infrastructura care leagă Parisul de orașe precum Lille sau Bordeaux a avut de suferit. Ieri stațiile de semnalizare și cablurile de pe rețeaua feroviară au avut parte de un atac.
Un alt potențial atac pe linia Paris Marsilia a fost dejucat, conform SNCF. În urma acestei operațiuni nu a existat nicio revendicare a responsabilităților.
„Cine este responsabil? Fie că este din interior, fie că a fost comandat din străinătate, este prea devreme pentru a spune”, a declarat ministrul de interne Gerald Darmanin la televiziunea France 2. „Am descoperit un anumit număr de elemente care ne fac să credem că vom şti destul de repede cine este responsabil”, a declarat ministrul transporturilor, potrivit g4media.